S-au înmulţit focarele de pestă porcină africană în Dolj

0
1019

În Lunca Dunării, este o situaţie critică, după ce s-au înmulţit focarele de pestă porcină africană. Ieri, s-au confirmat alte zone periculoase la Poiana Mare, Cetate şi Ciupercenii Vechi, numărul focarelor ajungând la 72. Până în acest moment, în Dolj au fost eutanasiaţi peste 2.000 de porci, numai ieri, la Măceşu de Jos, fiind sacrificate în jur de 300 de animale. “Este o situaţie gravă în toată Lunca Dunării, dar rugăm oamenii să nu intre în panică şi să asigure măsurile minime de protecţie şi să anunţe orice caz care li se pare suspect. Cu toţii trebuie să înţeleagă că vor fi despăgubiţi, pentru animalele înregistrate, după o evaluare a unei comisii, preţul fiind de 10 lei/kg, pentru porcii maturi, şi 12 lei/kg pentru cei mici”, a precizat Costică Retea, director adjunct şi purtător de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Protecţia Alimentelor Dolj.