Turcia: După doi ani se ridică starea de urgență

0
376

În Turcia s-a ridicat astăzi, 19 iulie a.c., starea de urgență, în vigoare de doi ani, care a permis guvernului să procedeze la epurări masive, după un puci ratat în noaptea de 15/16 iulie 2016. Vizați, cu precădere, au fost opozanții pro-kurzi, acuzați de terorism, media critică și majoritatea ONG-urilor. Au fost încarcerate peste 80.000 de persoane bănuite de legături cu puciștii sau cu terorismul. Peste 150.000 de persoane au fost concediate sau suspendate. În doi ani de stare de urgență, Turcia a cunoscut “transformări radicale” prin reducerea la tăcere a vocilor critice, denunță printr-un comunicat Amnesty International. Instituită inițial pentru trei luni, măsura a fost prelungită în șapte rânduri, guvernul decizând acum să nu mai procedeze la o nouă extensie. Ankara a imputat lovitura de stat predicatorului Fethullah Gulen, care trăiește în SUA de 20 de ani, de unde a dezmințit orice implicare. Ridicarea stării de urgență survine la o lună după alegerile prezidențiale și legislative repurtate de Recep Tayyip Erdogan, devenit omul forte al Turciei, cu puteri ranforsate, în temeiul Constituției revizuite anul trecut. Un proiect de lege anti-teroristă prezentat în această săptămână în Parlament, limitează manifestările și adunările publice, fără autorizație specială și după apusul soarelui.