Victor Ponta a contestat decizia CNATDCU de retragerea a titlului de doctor

0
267

ponta_plagiat_08869600Victor Ponta a contestat, vineri, 15 iulie, decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) de retragerea a titlului de doctor, iar consiliul are la dispoziţie zece zile pentru a analiza şi a decide dacă admite sau respinge contestaţia, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

Ponta a depus contestaţia la Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), aşa cum prevede regulamentul CNATDCU în aceste cazuri. Mai departe, Consiliul General CNATDCU numeşte o comisie de analiză a contestaţiei, formată din trei membri CNATDCU care nu au fost implicaţi în analiza sesizării şi nu se află în situaţie de conflict de interese cu vreuna dintre părţile implicate. Raportul comun al membrilor acestei comisii este transmis spre consultare membrilor Consiliului General al CNATDCU în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea contestaţiei.

„Dacă pe parcursul analizei contestaţiei, persoana vizată recunoaşte prin adresa autentica încălcarea standardelor de etica profesionala şi îşi exprimă acordul privind retragerea titlului de doctor, preşedintele CNATDCU poate propune Consiliului General, fără a mai include analizele şi documentele prevăzute la art. 6-17, retragerea titlului de doctor”, se arată în regulamentul de funcţionare CNATDCU.

Pe baza raportului comisiei de analiză a contestaţiei, în termen de maximum 10 zile de la depunerea contestaţiei, Consiliul general al CNATDCU confirmă sau infirmă decizia iniţială de a retrage titlul de doctor sau decide reluarea procedurii de analiză. În cazul în care decizia finală a Consiliului general al CNATDCU confirmă nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, Consiliul general al CNATDCU va propune ministrului Educaţiei, retragerea titlului de doctor.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis în data de 30 iunie să recomande Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta. Comisia Tehnică din cadrul instituţiei, alcătuită din trei profesori universitari au analizat lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională” a lui Victor Ponta şi a stabilit că “nu respectă standardele de etică şi propune retragerea titlului de doctor”, invocând articolul 170 din Legea Educaţiei Naţionale.