Următorul acord cu FMI va fi convenit până în toamnă, cu o valoare între 3-5 miliarde euro

0
401

România va conveni, până în această toamnă, un nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, cu o valoare între 3 şi 5 miliarde euro şi cu mai puţine condiţii decât cele două înţelegeri anterioare, a declarat premierul Victor Ponta. Acesta a afirmat, într-un interviu acordat, la Bucureşti, agenţiei Bloomberg, că noul acord va ajuta la reducerea costurilor de finanţare şi va sprijini moneda naţională. Termenii noului acord se vor concentra pe consolidarea companiilor de stat şi pe menţinerea disciplinei fiscale, a mai spus premierul. „Va fi un acord îmbunătăţit…Nu vom avea un acord foarte detaliat, ca în trecut”, a declarat acesta. În opinia acestuia, scăderea costurilor de finanţare ale statului român va continua după încheierea noului acord cu FMI, iar BNR va reduce, probabil, dobânda de politică monetară, aflată în prezent la minimul record de 5%. „Cea mai mare provocare pentru România în acest moment este finanţarea, având în vedere că băncile sunt mai restrictive”, a spus oficialul român. O misiune a FMI se află la Bucureşti pentru discuţii privind noul acord de împrumut cu România, autorităţile precizând anterior că doresc ca acesta să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani. Următorul acord cu România, de tip preventiv, va fi unul de consolidare macroeconomică şi de reforme structurale, urmărind în principal disciplina politicilor, şi va presupune privatizarea şi restructurarea unor companii de stat, a declarat, marţi, la Bucureşti, directorul general al FMI, Christine Lagarde.

Economia României ar putea creşte în acest an cu o rată mai mare faţă de cea de 1,6% prognozată, după o majorare a Produsului Intern Brut de 2,4% în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat premierul Victor Ponta, în acelaşi interviu pentru Bloomberg. La sfârşitul lunii iulie, Executivul va efectua prima rectificare a bugetului din acest an. Comisia Europeană anticipează că economia României va creşte cu 1,6% în acest an, în linie cu estimările FMI şi ale Guvernului, şi cu 2,2% anul viitor. FMI estimează o creştere de 2% pentru 2014. Banca Mondială se aşteaptă la un avans economic de 1,7% în acest an şi de 2,2% anul următor, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este cea mai pesimistă, luând în calcul un avans al PIB de 1,4% în acest an şi de 2,2% anul următor.