Pieton accidentat după o tamponare între două autoturisme

0
423

O tânără de 25 de ani, din Craiova, a fost accidentată, ieri, în timp ce mergea liniştită pe trotuar. Incidentul s-a petrecut la intrarea în benzinăria MOL situată la intersecţia străzilor „Brestei” şi „Maria Tănase” din Craiova. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, Ştefăniţă Ciorîia, de 22 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un Daewoo Cielo cu numărul DJ-80-CRI pe strada „Maria Tănase” dinspre „Brestei” a vrut să intre în benzinărie, însă nu a acordat prioritate de trecere unui Ford Fiesta, condus regulamentar de Bogdan Tănase, de 29 de ani, tot din Craiova, care venea dinspre strada „Severinului”, cele două autoturisme intrând în coliziune. În urma impactului, autoturismul Cielo a fost proiectat pe trotuar, unde a accidentat-o uşor pe Loredana Rădulescu, de 25 de ani, din localitate. Tânăra a fost transportată la spital, unde s-a stabilit că, din fericire, suferise doar cu contuzii la nivelul piciorului, iar şoferul autoturismului Cielo este cercetat acum de poliţiştii Biroului Rutier Craiova pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.