Hrebenciuc spune că tombolele propuse de Dragnea nu sunt legale

0
308
Viorel Hrebenciuc

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc spune că tombolele organizate în ziua referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu nu sunt legale. „Aceste acţiuni (n.r. – precum tombolele) nu sunt legale. Eu vă spun pentru că ştiu despre ele. La Bacău, de vreo şase ani de zile s-a cercetat un asemenea caz. Conform legii nu sunt în cea mai bună regulă, din ce ştiu”, a susţinut acesta ieri. Totodată, pesedistul a precizat că nu ştie de ce pe o hârtie „de ordin intern”, cea a secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, se face atâta caz: „Nu ştiu de ce pe o hârtie de ordine intern, care circulă între noi, facem un asemenea caz. Mi se pare puţin aiurea şi nu face parte decât din faptul că domnul Dragnea este ţintă pentru adversarii din PDL şi din partea preşedintelui Băsescu”. Conform cotidianului „Adevărul”, Liviu Dragnea le-a trimis scrisori directorilor de campanie social-democraţi în care le cere să organizeze tombole pentru alegători în ziua referendumului, după închiderea secţiilor de votare, cu premii de genul bilete la concerte, filme, cărţi, vacanţe, cartele de telefon, precum şi diverse evenimente în ziua votului – cum ar fi spectacole sau locuri de joacă (evenimente cu clowni, baloane, zâne, biciclete etc.) pentru copiii ai căror însoţitori fac dovada participării la vot.