Traian Băsescu: PSD trebuie trimis în opoziţie

0
250

Preşedintele PMP, Traian Băsescu spune că România îşi poate relua cursul spre consolidarea statului de drept doar prin trimiterea în opoziţie a PSD, iar, în acest sens, preşedintele Klaus Iohannis are o responsabilitate covârşitoare.

traian-basescu_”PSD, un partid inapt pentru guvernare! (…) Oricât ar fi de mare, PSD-ul este inapt pentru guvernare pentru că refuză respectarea regulilor democratice specifice statului de drept. Singura soluţie pentru ca România să-şi reia cursul spre consolidarea statului de drept si sa poata evolua pozitiv este trimiterea acestui partid în opozitie. Aici, responsabilitatea Preşedintelui Iohannis va fi covârşitoare în următoarele zile”, scrie Traian Băsescu pe Facebook.

             Fostul şef al statului dă şi câteva exemple în care spune că PSD a luat decizii împotriva regulilor democratice. ”PSD este un partid care nu este capabil sa guverneze, chiar dacă are un suport popular important. Defectul major este acela ca, atunci cind ajunge la putere, vrea sa guverneze dupa reguli proprii, şi nu dupa regulile constitutionale. Doar cateva exemple: Ponta: in 2012, la suspendare, blocheaza, prin OUG, dreptul CCR de a verifica pentru constitutionalitate hotararile Parlamentului. Efectul? Si UE, si SUA pun sub semnul intrebarii statul de drept in Romania, se multiplica obligatiile din MCV, iar UE decide blocarea accesului in Spatiul Schengen, care trebuia sa se produca incepind cu 1 octombrie 2012. Grindeanu: servil si umil, in februarie 2017, emite, pe furis, fara dezbatere publica, celebra OUG 13, dedicata acoperirii infractiunilor sefului sau de partid, Liviu Dragnea, si nicidecum descongestionarii penitenciarelor. Efectul? Europenii pun sub semnul intrebarii statul de drept in Romania si sute de mii de romani ies in strada cerand plecarea guvernului”, mai scrie Traian Băsescu.