Ospitalitatea oamenilor din Călărași i-a cucerit pe francezi

0
366

Timp de două zile, francezii din localitatea Chartres de Bretagne şi-au vizitat prietenii din Călăraşi, despărţindu-se cu greu de meleagurile de pe malul Dunării. Au poposit în cele mai frumoase locuri din Craiova – Muzeul de Artă, Centrul istoric şi Parcul „Nicolae Romanescu” – iar o zi şi-au petrecut-o alături de cei care i-au găzduit cu multă căldură, Călăraşiul devenindu-le, pe drept cuvânt, un al doilea cămin. Borşul şi saramura de peşte, care amintesc de Dunărea ce curge la câţiva paşi, costumele populare şi suitele olteneşti ale Ansamblului „Bordeiaşul”, dar mai cu seamă strădania oamenilor de a-i face să se simtă ca acasă, toate aceste lucruri i-au cucerit pentru totdeauna, spunând, la plecare, că au învăţat aici ce înseamnă cu adevărat ospitalitatea.

Între 5 și 8 iunie, o delegație formată din 32 de persoane din localitatea Chartres de Bretagne din Franța s-a aflat în comuna Călărași, cu care este înfrățită de mai bine de 20 de ani. Vizitele sunt periodice și reciproce, de această dată fiind rândul francezilor să își revadă prietenii. Delegația a fost condusă chiar de primarul Philippe Bonnin, care a venit cu soția sa, Marie-Ange, cuplul francez fiind găzduit, conform tradiției care s-a instituit între cele două localități, în casa primarului din Călărași, Vergică Șovăilă. Viceprimarul localității din Hexagon, Mokrane Babour a fost și el prezent, alături de președintele Asociației Chartres de Bretagne – Sărata, doamna Jacqueline Abiven. Din delegație a mai făcut parte și consilierul local, doamna Danielle Piedvache. Un alt oaspete de onoare a fost Remy Rouxel, care a participat la toate vizitele pe care francezii le-au făcut în România. „În ciuda vârstei înaintate pe care o are, domnul Remy nu a lipsit niciodată de la întâlnirile nostre. Este foarte atașat de Călărași încât a învățat foarte bine și limba română. Ne-am bucurat și de această dată să ne întâlnim cu el”, a mărturisit Mihail Marin, președintele Asociației Chartres de Bretagne – Sărata.

Impresionaţi de operele lui Constantin Brâncuşi şi Parcul „Romanescu”

Oaspeții francezi au ajuns vineri seara și au avut parte de o primire călduroasă. Aceștia au fost invitați la sala de festivități de la Sărata, unde primarul Vergică Șovăilă și președintele asociației, Mihail Marin, le-au spus un cuvânt de „bun-venit”. Sâmbătă dimineața, francezii au fost invitați să viziteze orașul Craiova. Prima oprire a fost la Consiliul Județean Dolj, unde au fost întâmpinați de președintele Ion Prioteasa, care le-a vorbit despre județul Dolj. Oaspeții au făcut apoi o scurtă vizită și la Primăria Craiova, unde au fost primiți de primarul Lia Olguța Vasilescu, care i-a invitat în Sala de ședințe şi le-a prezentat municipiul. Francezii au fost de-a dreptul impresionați însă când au pășit pragul Muzeului de Artă ”Jean Mihail”, care a fost recent restaurat. Timp de două ore, au vrut să vadă toate comorile, nu puține la număr, care se găsesc aici, zăbovind mai cu seamă în fața operelor în original ale lui Constantin Brâncuși, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Paris, unde a și fost înmormântat. De altfel, la Centrul Pompidou, din capitala Franței, se află o secțiune întreagă dedicată acestuia, în care se poate vizita atelierul reconstituit cu migală al sculptorului de la Hobița. O adevărată atracție pentru aceștia a fost și Parcul ”Nicolae Romanescu”, pe aleile căruia s-au plimbat o întreagă după-amiază după ce au aflat că este unul dintre cele mai mari parcuri naturale din Europa și că a fost proiectat, la anul 1900, de un conațional al lor, arhitectul Edouard Redont.

Tradiţiile româneşti, prezentate oaspeţilor din Chartres de Bretagne

Cea de-a doua zi a vizitei lor, care a fost și ultima, francezii și-au petrecut-o numai în comună, între prieteni. După ce au luat un mic dejun tradițional românesc în casele localnicilor care i-au găzduit în cele trei nopți, oaspeții au luat la pas comuna. Însoțiți de gazde, au ajuns la primărie, unde au admirat îndeosebi grădina de flori din fața instituției, un covor multicolor de petunii în această perioadă. Au fost de-a dreptul încântați de noua clădire din centrul comunei în care funcționează Căminul Cultural și Biblioteca. Dansatorii Ansamblului Folcloric ”Bordeiașul” au urcat pe scenă și i-a încântat cu costumele populare și cu suitele oltenești pe care le-au prezentat special pentru aceștia. De altfel, oaspeții și-au dorit să aibă o amintire cu talentații dansatori și au făcut o fotografie de grup chiar în fața primăriei. Dornici să revadă locurile pe care le știau, au mers în vizită şi la școală, apoi la liceul agricol și la stațiunea de cercetare. Fiindcă și ei au îndeletniciri agricole, discuțiile s-au purtat ca între cunoscători, analizând și studiind plantele chiar la fața locului.

Francezii le-au mulţumit gazdelor printr-o scrisoare

O coincidență plăcută a făcut ca exact în acele zile să se desfășoare, în comună, festivalul pescăresc „Fir întins”. Mai precis, duminică, pe platoul de la sala de festivități, pescarii și-au așezat ceaunele și au gătit cel mai bun borș de pește și cea mai bună saramură. Mâncarea pescărească, despre care se spune că rivalizează cu orice preparat dintr-un restaurant de lux şi care a fost servită în aer liber, bucurându-se de răcoarea serii, i-a ispitit pe francezi. „Au rămas încântaţi de tot ce le-am oferit şi cât de curând ne vom revedea. Chiar a doua zi, când au ajuns în Franţa, ne-au trimis un e-mail , o scrisoare de mulţumire pentru primirea pe care le-am făcut-o. Suntem bucuroşi că s-au simţit bine şi le-am spus că întreaga comunitate îi aşteaptă cu braţele deschise, de fiecare dată”, a afirmat primarul localităţii Călăraşi, Vergică Şovăilă. „Tot ce am avut mai bun le-am pus pe masă şi ne-au spus, la plecare, că au învăţat ceva foarte important de la noi: ospitalitatea”, a mărturisit şi preotul Mihail Marin, preşedintele asociaţiei. Următoarea vizită, conform tradiţiei, va fi făcută de localnicii din Călăraşi la Chartres de Bretagne, în Franţa.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU