O fuziune în doi timpi şi… o mişcare

0
360

Călin Popescu Tăriceanu, liderul PLR, şi Daniel Constantin, liderul PC, sau mai degrabă a ceea ce mai rămâne din partidul înfiinţat de Dan Voiculescu, înştiinţează printr-un comunicat de presă că „vineri, 19 iunie a.c., începând cu ora 12,20, la Palatul Parlamentului, are loc semnarea protocolului de fuziune” a celor două partide politice, urmând a se desfăşura imediat şi congresul de unificare. Că întreaga operaţiune lasă impresia unei operativităţi maxime, este adevărat, dar asta până la urmă este o problemă a celor două grupuri parlamentare, care au decis să se numească Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), având la conducere doi copreşedinţi, Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu. Construcţia politică, evident calculată, se circumscrie pregătirilor premergătoare viitoarelor alegeri locale şi parlamentare. Şi Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu sunt parteneri ai premierului Victor Ponta în actul de guvernare. Câtă vreme actuala guvernare rezistă şi are deocamdată majoritatea parlamentară necesară, noul partid, rezultat prin fuziune, are posibiulitatea să se articuleze din toarte punctele de vedere, pentru a lua în piept, pe cont propriu, bătăliile electorale de anul viitor. Cu o vizibilate publică sensibil superioară, Călin Popescu Tăriceanu, care este şi preşedintele Senatului, ar putea aduce plus de credibilitate de care nevoie noua construcţie politică. Demersul său ar putea fi însă minat de statutul ambiguu al ministrului Daniel Constantin de la Agriculrură şi Dezvoltare Rurală, renegat de Dan Voiculescu, şi mai nou de liderii de filiale ale PC, unii extrem de de vocali, precum deputatul Maria Grapini, vicepreşedinte al PC şi senatorul Cristina Anghel. De altfel, cotidianul „Jurnalul Naţional”, cu expertiză în tainele PC, publică pe internet articolul „Fuziune PC-PLR într-un cor de proteste”, în care Cristina Anghel „senator de Craiova” este citată astfel: „Nu văd rostul acestei alianţe. În politică unu la sută cu unu la sută nu fac doi la sută. O să facem în alegeri doar unu la sută”. Aşadar, fuziunea este dinamitată de fidelii lui Dan Voiculescu, care pe blogul personal a salutat deja înscrierea la tribunal a PPU-SL, formaţiune ce exprimă ideile sale, adică îmbrăţişează „doctrina umanistă”. Maria Grapini îl cocoşează însă pe Daniel Constantin, reproşându-i ingratitudinea faţă de Dan Voiculescu, a cărui investiţie de încredere a fost. Cum până la urmă, toată povestea nu este altceva decât „o mişcare” firească pe scena politică, fiindcă nici PC n-a răzbit vreodată în Parlament, decât tractat de PSD, rămâne de văzut deznodământul. Deocamdată, la o privire de ansamblu, evidentă este doar zbaterea ministrului Daniel Constantin de a se salva politic, în absenţa oricărui atu. Cât se află în coaliţia de guvernare încă respiră politic şţi nu intră în fabrica de şarje a celor care ascultă de Dan Voiculescu. Dar după aceea