Desemnarea senatorului Mihai Fifor de către “centrul” PSD, ca succesor al lui Ioan Rus la Ministerul Transporturilor, e mai mult decât o știre de rutină. Cel puțin prin părțile locului. E o veste tonică, înainte de toate, prin faptul că un politician din Craiova, deși originar din Drobeta-Turnu Severin, este răsplătit pentru calitățile lui, cu o demnitate înaltă, dar ingrată. Și este astfel prin faptul că predecesorii săi n-au excelat în împliniri salutare. Dimpotrivă. Când vii după Dan Şova sau Ioan Rus, este exact ca şi cum ai alerga într-un deşert după apă. Remarcat printr-o fizionomie plăcută, acuratețea discursului și sobrietatea conferită de calitatea de conferențiar universitar, Mihai Fifor vine dintr-o zonă eminamente umanistă, bine echipat intelectual, dar, de la o vreme și managerial, după un stagiu ca secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor (2009 și 2012) și funcția de director pe care o îndeplinise la Centrul Culturii Tradiționale Dolj și Muzeul Olteniei, extins și reabilitat pe mandatul său. În orice evaluare, oricât de pretențioasă, Mihai Fifor face, cum se spune, punctajul necesar. Ca politician a “sclipit” la nivelul „Comisiei Nana”, a cărei președinție a deținut-o, la un moment dat, prin lipsa de exaltare și buna cumpănire a lucrurilor. Chiar invitat stăruitor spre a fi provocat în studiouri de televiziune, s-a arătat sistematic măsurat în vorbe. Dacă CV-ul său arată bine, la o privire de ansamblu, firește nu va fi scutit de scotociri prin toate ungherele vieții, în căutarea umbrelor. Deși după ce a îndeplinit funcția de secretar de stat la Ministerul Administrației și Internelor nu se poate spune că n-a avut “pusă lupa” asupra sa. Toate acestea sunt generalități, de duzină, fiindcă pe fond Mihai Fifor întrunește disponibilitățile pentru a fi ministru. Chiar și la Transporturi. Mai ales că, în ultima vreme, ca președinte al Comisiei de Transporturi de la Senat, a avut posibilitatea să se familiarizeze cu un arid domeniu de activitate, atât de nevralgic la noi, cu atâtea și atâtea așteptări, fără azimut. S-a familiarizat, în context, și cu politicile europene. Cum spuneam, vestea e tonică. Și poate deveni teribilă, dacă își depășește unul dintre premergători, tot de prin părțile locului, Radu Berceanu și el fost ministru al Transporturilor. Îl aşteaptă sau „ia direct în braţe” dosarul delicat al tronsonului Comarnic-Braşov, declarat „nebancabil” pentru a treia oară şi autostrada Oltenia-Europa, pentru care a semnat scrisoarea către Bruxelles, alături de ceilalţi parlamentari doljeni. În rest, cum se spune la români, și-a cam pierdut liniștea sau a dat-o pe gâlceavă. Nopțile nu prea vor mai fi liniștite, afirmație la care o să zâmbească, aparținând unui scriitor. Fără reprezentare, până acum, pe măsura aportului electoral, în guvernul Victor Ponta, Doljul se vede în sfârșit, nu băgat în seamă, sună anacronic, ci reprezentat printr-un ministru matur (45 de ani), cu care nu te poți face de rușine nici la București, nici la Bruxelles. Așa năzuim noi, care l-am cunoscut.
