Bacalaureat 2012: Elevii au intrat în săptămâna competenţelor digitale

0
291

Candidaţii la examenul de bacalaureat au o săptămână la dispoziţie pentru a participa la evaluarea com1petenţelor digitale. În judeţul Dolj, proba a debutat, ieri, la ora 13.00, fără dificultăţi de natură tehnică, în 43 de centre de examen. 

1.599 de elevi au avut la dispoziţie 90 de minute pentru a demonstra că au cunoştinţe de utilizare a calculatorului, dar şi de navigare pe internet. Pe toată durata testării, centrele de examen au fost monitorizate de inspectorii şcolari, dar şi de un reprezentant al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

„Au fost vizitate toate centrele de examen din Craiova şi judeţ şi nu au fost notificate probleme. Examenul a început fix la ora 13.00 şi s-a desfăşurat în condiţii optime”, a precizat inspectorul şcolar Cerasela Cremene, secretar al Comisiei de Bacalaureat din judeţul Dolj.

Testarea se desfăşoară astăzi în 37 de centre

Proba de competenţe digitale se reia astăzi, la ora 13.00, doar în 37 de centre din Craiova şi judeţ. „În şase centre evaluarea a fost finalizată din prima zi, pentru că au avut un număr mic de candidaţi înscrişi, până în 25”, a subliniat inspectorul şcolar Cerasela Cremene. Astăzi sunt aşteptaţi în săli, 1.379 de elevi. Potrivit calendarului emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru prima sesiune a bacalaureatului, proba competenţelor digitale se derulează până pe 22 iunie, dată până la care vor fi evaluaţi 5.188 de candidaţi. Absolvenţii din seriile anterioare, care au susţinut această probă, au solicitat echivalarea examenului. În Dolj au fost înregistrate 1.915 cereri.

Măsuri speciale pentru caniculă

Din cauza temperaturilor ridicate din această perioadă estivală, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului  a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene să întreprindă măsuri specifice în vederea asigurării condiţiilor optime pentru susţinerea examenelor naţionale. Aplicarea acestora trebuie corelată cu evoluţia regimului termic din zilele în care se desfăşoară probele de examen. Şi ieri a fost emis avertizare de cod galben.

În acest sens, în centrele de examen şi de evaluare trebuie menţinut un sistem de ventilare corespunzător, în funcţie de posibilităţile şi dotările spaţiilor respective. De asemenea, este necesară asigurarea apei potabile pentru candidaţi şi membrii comisiilor, respectiv a asistenţei medicale pe toată durata desfăşurării probelor de examen. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a dat asigurări că s-au luată toate măsurile necesare. „Unităţile de învăţământ au apă potabilă şi asigură un nivel optim de temperatură pentru această perioadă astfel încât să nu avem incidente neplăcute. Şi prima probă de examen s-a derulat fără nici o problemă”, a precizat Georgică Bercea-Florea, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Comisiile judeţene vor monitoriza şi modul de desfăşurare a probelor de examen în cazul candidaţilor aflaţi în situaţii speciale şi care susţin aceste probe la domiciliu sau în spital. În Dolj, însă, pentru probele de competenţe nu s-au înregistrat cereri astfel de solicitări.