Campanie pentru viaţa activă în mediul rural

0
315

Universitatea „Spiru Haret” din Craiova a început o campanie de informare în mediul rural pentru „Promovarea unei vieţi active, sănătoase. Combaterea alcoolismului şi a fumatului”.  Acţiunea se adresează cetăţenilor din comuna doljeană Almăj şi face parte din proiectul „Dezvoltarea resurselor umane şi a liberei iniţiative în mediul rural”.

În acest sens, echipe de experţi lectori împreună cu un medic se vor deplasa în comuna Almăj şi vor contacta locuitorii atât în gospodării cât şi în locurile publice pentru a le indica cei mai simpli paşi spre un stil de viaţă sănătos. Principalele paliere pe care se va desfăşura campania sunt: „O viaţă sănătoasă cu ajutorul sportului”, „Alegeţi o dietă sănătoasă”, „Renunţaţi la fumat şi alcool!”, „Adoptaţi o viaţă sănătoasă prin înlăturarea stresului”.

În cadrul acestei campanii aproximativ 300 de persoane vor fi informate şi conştientizate, asupra efectelor pe care le pot avea asupra organismului alimentaţia, stresul, lipsa de mişcare prin dezbateri publice. Vor fi distribuite, de asemenea, 300 de pliante şi 200 de ghiduri cu astfel de informaţii.