Finalele Europa League şi Conference League

0
641

AS Roma şi FC Sevilla vor disputa finala Europa League,  pe 31 mai, pe Puskas Arena, din Budapesta. Trupa lui Mourinho este la a doua finală europeană consecutivă, după ce şi-a adjudecat Conference League, anul trecut. Iar portughezul poate cuceri al 5-lea trofeu european din carieră. Giallorossi au remizat, 0-0, în returul semifinalei cu Leverkusen, după ce câştigaseră acasă cu 1-0. Deţinătoarea recordului de trofee Europa League, FC Sevilla, are ocazia de a şi-l trece în cont pe al şaptelea. Andaluzii s-au calificat după ce au eliminat Juventus în semifinale. A fost 1-1 în tur şi la fel după 90 de minute pe “Pizjuan”, goluri: Suso (71), respectiv Vlahovic (65), dar Lamela a punctat decisiv în over time.

Finala Conference League se va disputa între Fiorentina şi West Ham, la Praga, pe Fortuna Arena, pe 7 iunie. Aşadar, italienii au o reprezentantă în toate cele 3 finale continentale. Toscanii s-au calificat dramatic, după ce pierduseră acasă cu 2-1 contra lui Basel şi s-au impus cu acelaşi scor după 90 de minute în retur, goluri: Amdouni (55) pentru gazde, respectiv Nico Gonzales (35, 72), iar Barak a înscris decisiv în minutul 120+9. West Ham a acces cel mai lejer în finală, câştigând cu 2-1 acasă cu AZ Alkmaar şi apoi s-a impus şi în deplasare, scor 1-0, gol Fornals.