Pase scurte, pase lungi: Ne-am săturat de înfrângeri!

1
591

A venit tânăra echipă a lui Gheorghe Hagi, aseară, pe „Ion Oblemenco” (15.000 spectatori) şi ne-a mai lăsat odată cu buzele umflate, într-o partidă decisivă pentru un loc pe podium. Şi tabela de marcaj „ne-a răsfăţat”, ca şi în semifinala Cupei României, cu acelaşi adversar, arătându-ne un scor identic: 1-2! Am trăit cu ceva iluzii în prima repriză, după ce Martic (min. 16) a deschis scorul, dar ele, iluziile, s-au spulberat în repriza secundă: Mihăilă (min. 71 – autogol) şi Drăguş (min. 90+3). Nu mai comentăm desfăşurarea partidei de aseară. Comentăm însă altceva: în semifinala Ligii Elitelor Under 19, echipa de juniori a Universităţii Craiova a fost „maltratată” (5-0) de echipa similară a clubului Viitorul, pe arena principală a Academiei Gheorghe Hagi. Echipa fostului jucător craiovean Vasile Mănăilă, secondat de Cristi Cămui, ne-a arătat şi cum arată „pepiniera craioveană”. Astăzi, pe Extensiv, de la ora 11, se dispută returul partidei, dar… nicio speranţă. Nu tragem nicio concluzie, dar fotbalul craiovean „are temperatură”, la nivelul conducătorilor săi, care se regăsesc în aceste rezultate. Având umor, Gheorghe Hagi ne-a consolat că echipa sa va câştiga Cupa României, şi Craiova va fi astfel prezentă… în preliminariile Ligii Europa. Pentru a face figuraţie.

1 COMENTARIU

  1. V-ati intrebat cati jucatori romani are CSU in formatie? Ce-i leaga pe acestia de Craiova in afara de salariu? Ce mare jucator a fost actualul antrenor? Are el capacitatea de a antrena o echipa de top? Ce realizari are acesta dupa exilarea lui Mangia? Sa nu mai pomenesc de jucatorii adusi in iarna: doar ciurucuri s epave de liga a III-a!
    In campionatul viitor, cu acest lot si cu acest antrenor, ne batem in play-aut sa ne salvam de la retrogradare! Si bine-ar fi sa jucam cu FC U 1948 in liga a II-a! Pentru promovare in prima liga…

Comments are closed.