Lia Olguţa Vasilescu: Nici un guvern nu s-a ocupat de Agricultură precum cel actual!

0
1439

„Hrană românească și dezvoltare! Acestea sunt coordonatele esențiale ale agriculturii naționale în viziunea PSD, care a făcut ca România să ajungă lider european la culturi majore-porumb și floarea soarelui. În acești doi ani ai guvernării noastre, am acordat, la timp, subvenții de peste 8 miliarde de euro, am readus la viață mii de km de sisteme de irigații și am asigurat apă gratis pentru fermieri care cultivă mai mult de 1,4 milioane de hectare.

De anul viitor ne-am propus să dublăm sprijinul financiar pentru tomate, de la 3000 la 6000 de euro pentru mia de metri pătrați de solarii, pentru a acoperi şi perioada de iarnă din producția internă. Extindem finanțarea și la alte legume – ardei, vinete, castraveți.
Și nu în ultimul rând, îndrăznim să aducem tehnologia de ultimă oră în agricultură! Sisteme de pompare a apei pentru irigații, acționate cu energie din panouri solare, acolo unde situația o impune. În paralel, se lucrează la rețeaua Casei Agricole de Comert Unirea care va prelua produsele agricole pentru procesare-depozitare-vânzare. Niciun guvern nu s-a preocupat de agricultura precum cel actual”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.