Vâlcean prins de un jurnalist craiovean pe a cărui mamă a vrut să o înşele prin metoda „Accidentul”

0
409

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova au prins în flagrant un tânăr de 21 de ani, din judeţul Vâlcea, care încerca să înşele o femeie de 68 de ani, din Craiova, prin metoda „accidentul”. Este vorba despre mama unui jurnalist craiovean, Florin Băltăreţu, care era acasă, cu ea, şi care a preluat apelul, a stabilit întâlnirea cu bărbatul care voia 20.000 lei, bani necesari pentru o aşa-zisă intervenţie chirurgicală pentru fratele lui Florin, care ar fi suferit un accident. Jurnalistul craiovean a anunţat Poliţia, s-a dus la locul de întâlnire ales de vâlcean şi chiar l-a prins, în acelaşi timp ajungând şi oamenii legii. S-a stabilit, ulterior, la cercetări, că, în aceeaşi noapte, tânărul din Vâlcea mai înşelase, în mod similar, o bătrână de 88 de ani, tot din municipiu, de la care obţinuse aproape 10.000 lei. Banii au fost găsiţi la pensiunea din Craiova unde autorul şi iubita sa se cazaseră. Cercetările continuă în acest caz.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, ieri dimineaţă, în jurul orei 04.40, au fost sesizaţi de către un bărbat de 36 ani din Craiova, cu privire la faptul că, în jurul orelor 04.30, un bărbat necunoscut a apelat-o atât pe telefonul fix cât şi pe telefonul mobil, pe mama sa în vârstă de 68 ani. Bărbatul s-a recomandat ca fiind doctor, i-a spus femeii că fiul său a suferit un accident de maşină, este internat în spital şi trebuie operat de urgenţă, solicitând suma de 20.000 lei pentru achiziţionarea unei tije metalice.

Craioveanul de 36 de ani este jurnalistul Florin Băltăreţu, care şi-a auzit mama vorbind la telefon, a înţeles rapid ce se întâmplă, că este o înşelăciune, şi a preluat el apelul, explicându-i celui de la telefon că el este fratele mai mic al celui care suferise accidentul şi este dispus să le dea banii – Florin având, într-adevăr, un frate mai mare care locuieşte în Petroşani. I-a cerut interlocutorului câteva minute, susţinând că i se descarcă telefonul şi trebuie să caute încărcătorul într-o altă cameră, a închis, şi a sunat imediat la Poliţie, explicând ce se petrece. A fost sunat, din nou, de bărbatul necunoscut, iar în urma discuţiei, au stabilit, să se întâlnescă pe strada Paşcani, în faţa Liceului Adventist Craiova, pentru a-i înmâna suma de bani solicitată unui reprezentant al CAS Dolj, după cum susţinea vocea de la telefon. După ce a anunţat Poliţia, Florin Băltăreţu a plecat către locul de întâlnire, unde ar fi trebuit să lase banii jos, în iarbă, şi să plece, dar a reuşit să pună mâna pe cel care venise să ridice banii conform înţelegerii stabilite. Bărbatul a fost identificat de poliţişti, stabilindu-se că este vorba despre un tânăr de 21 ani, din comuna Lădeşti, judeţul Vâlcea.

Din cercetările efectuate ulterior s-a stabilit că în cursul nopţii de 17/18 mai a.c., bărbatul a mai înşelat, folosind acelaşi mod de operare, o femeie de 88 de ani din Craiova, de la care a primit suma de 9.950 lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate şi restituit persoanei vătămate. Banii au fost găsiţi în camera pe care tânărul din Vâlcea o închiriase, împreună cu iubita, la o pensiune din Craiova. În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi tentativă la înşelăciune, după cum a precizat agent principal Mihaela Gîrd, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.