Reghecampf: “Cu Sepsi, va fi un meci al ambiţiilor”

0
1075

În prima manşă a semifinalelor Cupei României, Sepsi OSK întâlneşte Universitatea Craiova, miercuri, de la ora 19.30, pe arena din Sf. Gheorghe. Antrenorul deţinătoarei Cupei României, Laurenţiu Reghecampf, a prefaţat astfel duelul cu formaţia cu Cristiano Bergodi.

„Urmează un meci foarte important, aştept o reacţie pozitivă din partea băieţilor mei. Suntem în Săptămâna Mare, oamenii de pregătesc de Paşte. Din păcate, noi nu ne-am putut pregăti aşa cum doream, dar încercăm să facem programul încât să fie cât mai bine şi cât mai lejer pentru toată lumea. În funcţie de rezultate, am hotărât programul de la meci la meci, nu a fost bătut în cuie. Este o săptămână foarte importantă pentru ceea ce ne dorim să realizăm, este primul meci din dubla cu Sepsi, ne dorim un rezutat bun. Va fi un meci dificil pentru noi, vor fi şi orgolii în joc, ţinând cont că au jucători care au jucat la Universitatea Craiova, unii s-au antrenat aici cu mine, au un antrenor foarte bun şi care ne cunoaşte bine. Va fi un meci de ambiţii, ei au echipă bună,  am constatat pe pielea noastră în meciul de campionat, pe care l-am pierdut cu 3-1 acolo. Este un duel pentru accederea în finala Cupei României, deci sigur vor fi două meciuri foarte disputate” a declarat Laurenţiu Reghecampf.

Lotul Universităţii Craiova s-a antrenat ieri la Blejoi, înainte de a pleca spre Sf. Gheorghe.