Joi, 21 aprilie, ora 19:00, publicul meloman este invitat la Filarmonica „Oltenia” Craiova la un concert vocal-simfonic, sub bagheta maestrului SABIN PAUTZA, nume ce apare în mai multe ediții ale publicației “Who’s Who in Music” editată la Cambridge. Programul se va deschide cu MOZART – „Concertul în La major pentru pian”, în interpretarea solistică a tinerei pianiste ANDRA MARIA MĂRGINEANU, laureată a numeroase concursuri de profil. În partea a doua a serii, se va cânta „Un Requiem Baroc” pentru soliști, cor și orchestră de SABIN PAUTZA, lucrare în 12 mișcări, gândite și inspirate din tiparele marilor clasici ai genului: Mozart, Verdi sau Faure. Soliştii vocali vor fi: Olga Șain (soprană), Janina Spiridon (alto), Cristian Radina (tenor), Laurențiu Goșnea (bariton), corul fiind pregătit pentru acest concert de MANUELA ENACHE-PÎRVU.
SABIN PAUTZA
Sabin Pautza a absolvit Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din București în anul 1965 în specialitatea pedagogie, compoziție și dirijat, unde s-a bucrat de îndrumarea unor profesori de excepție ca Marin Constantin, Marțian Negrea, Ștefan Niculescu, Ion Ghica, Dumitru D. Botez, Tudor Ciortea și Ion Dumitrescu. A studiat compoziția și dirijat orchestră la Accademia Chigiana din Siena, Italia, cu Franco Donatoni, Bruno Maderna și Franco Ferrara. Printre premiile primite se numără Premiul “George Enescu” al Academiei Române, Premiul Uniunii Compozitorilor din România, Premiul de Compoziție la Concursul Internațional din Salt Lacke City, Utah, S.U.A., Mențiunea de Onoare la Concursul “Rudolph Nissim” pentu “Sinfonia Sacra” comandată de Choral Art Society of New Jersey, și Premiul “Martin Luther King Jr.” pentru lucrarea ”Chimes”. Sabin Pautza deține Honorary Doctorate In Music acordat de London Institute for Applied Research, și Doctoratul “Suma Cum Laude” în Compoziție de la Academia “George Dima” din Cluj-Napoca. În cei 20 de ani cât a fost profesor de armonie și orchestrație la Academia ”George Enescu” din Iași, a activat și ca Director Muzical și Dirijor al Orchestrei Simfonice a Academiei și ca fondator și Dirijor al Ansamblului coral “ANIMOSI” al aceleași instituții. Muzica lui Sabin Pautza a fost editată pe 15 compact-discuri de către Swift Group Records din New York în Seria “OPERA OMNIA”. El a debutat în calitate de dirijor și compozitor la Carnegie Hall din New York, alături de New York University Orchestra, având în program și propria compoziție “Haiku”. Timp de 25 de ani, a deținut funcția de Director Muzical și Prim Dirijor al celei mai vechi Filarmonici din New Jersey, “Plainfield Symphony Orchestra”, fiind invitat ca dirijor de către orchestre de prestigiu din Europa, Australia și America.
Numele lui Sabin Pautza apare alături de mari muzicieni ai lumii în mai multe ediții ale publicației “Who’s Who in Music” editată la Cambridge , Anglia și în volumul “2000 de Americani Notabili” publicat de American Biographical Institute. A predat ca profesor de compoziție, dirijat și orchestrație la numerose instituții de învătământ din Statele Unite și România. Este Doctor Honoris Causa al multor Universități românești și internaționale, precum și Cetățean de Onoare a unor orașe și județe din Romania și al orașului Plainfield din New Jersey. Colegiul de Artă din Reșița îi poartă numele iar orașul său de baștină organizează în fiecare an Festivalul și Concursul Internațional “Sabin Pautza”.
„Muzica religioasă ocupă un rol important în creația mea de peste 60 de ani, cu toate că cele mai multe lucrări de acest gen au fost create în a doua jumătate a acestei perioade, știind că acest fel de muzică nu era deloc încurajată până prin anii 90. În majoritatea lor, aceste lucrări, destinate vocilor soliste cu acompaniament, sau ansamblurilor vocale complexe, a capella, sau cu acompaniament, au avut la bază texte în limba latină și doar în cazuri izolate sau folosit texte în limba engleză sau română. Acest REQUIEM BAROQUE a fost creat recent și se înscrie din punct de vedere stilistic într-o zonă care aparține modelului clasic sau baroc, fapt care ar putea să pară ciudat și oarecum greu de explicat, după ce majoritatea creațiile mele de început au fost, cu mici excepții, riguros dodecafonice sau chiar stokastice.
Cele 12 mișcări distincte ale lucrării sunt gândite și inspirate din tiparele pe care le găsim la marii clasici ai genului, Mozart, Verdi sau Faure, poate cu mici deosebiri, ca de pildă utilizarea a două scurte interludii orchestrale. Textul este la fel cu cel traditional classic, în latină. Acest REQUIEM care s-a vrut de la început a fi o lucrare de maximă accesibilitate, este destinat unui grup coral de voci mixte, cu scurte intervenții solistice și acompaniat de o formaţie orchestrală de mărime medie”. (Sabin Pautza)
ANDRA MARIA MĂRGINEANU
Andra Mărgineanu este absolventă a Colegiului Național de Muzică „George Enescu” (sub îndrumarea prof. Mihaela Zamfirescu) și a Universității Naționale de Muzică București (Facultatea de Interpretare Muzicală, Licență, Master) sub tutela profesorilor universitari Vlad Dimulescu (pian), Verona Maier (muzică de cameră) și Andreiana Roșca (acompaniament). Este actualmente doctorand în anul I la UNMB, sub îndrumarea prof. univ. Dana Borșan. Activitatea muzical-artistică națională și internațională, până în momentul actual este vastă, cuprinzând recitaluri solo, colaborări cu filarmonici de renume, precum și participarea la concursuri și festivaluri de pian.
Este câștigătoare a numeroase distincţii: Premiului I de excelență – iunie 2020 – Concursul Internațional Pro Piano, Premiului I – iunie 2020 – Concursul Internațional Emil Rotundu, Premiului II – iunie 2020 – Concursul International Enkore, Trofeului Drumul spre celebritate (octombrie 2018), Premiul I la concursul The art of piano – Great composers competition UK (noiembrie 2019), Premiul Lipatti – Concursul ‘’Drumul spre Celebritate’’ (1 aprilie 2017), Premiul I de Excelență – Concursul Internațional ‘’Pro Piano’’ (iunie 2015), Marele Premiu – Concursul ‘’Millenium Piano’’ (iunie 2013), Premiul I – Trofeul – Concursul de Interpretare Pianistică “Gradus ad Parnasum” (mai 2011).
De menționat și participarea la numeroase cursuri de măiestrie, având astfel privilegiul de a lucra cu profesori și pianiști de excepție (Julian Martin, Logan Skelton, Amy Gustafson Yamaha artist, Dominique Weber, Peter Donohoe, Ian Jones, Leon McCawley, Christopher Hinterhuber, Josu de Solaun, Eduard Kunz, Andrei Gavrilov, Daniel Goiți), reprezentanți ai unor școli de renume, precum: Juilliard School, University of Michigan, Royal Academy of Music, Royal College of Music, Northern College of Music, Haute école de musique Genève, University of Music and Performing Arts Vienna, Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. A suţinut recitaluri naționale (în cadrul Festivalului Chei, Festivalului George Enescu, Festivalului Serile Lipatti, Fundației George Enescu, și în locații precum: Sala mică a Ateneului Român, Muzeul Paul Constantinescu Ploiești, Fundățeanca, UNMB, Centrul cultural Pitești), cât și internaționale (colaborare ICR – Istanbul, Centrul Cultural Adahan, Gijon – Spania – diverse locații), precum și numeroase recitaluri la Centrul cultural rus, ARCUB, Palatul Șuțu ș.a.m.d. A cântat sub bagheta unor dirijori consacrați, precum: Leonard Boga, Radu Popa, Liviu Condriuc, Bogdan Vodă – la Filarmonica Pitești (octombrie 2019), Orchestra de cameră Radio (debut – București, aprilie 2019), Filarmonica Botoșani (noiembrie 2017), Orchestra Concerto a UNMB (decembrie 2016).
MANUELA ENACHE-PÎRVU
Manuela Enache-Pîrvu a urmat cursurile Liceului de Artă “Marin Sorescu” (clasa de vioară). În perioada 2004 – 2008, a fost studentă bursieră în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică – Bucureşti, specializarea Dirijat cor academic (clasa conf. univ. dr. Valentin Gruescu), urmând în paralel şi modulul instrumental de vioară (Adrian Buliga, conf. univ. dr. Florin Croitoru). Dintre alţi profesori, sub îndrumarea cărora şi-a perfecţionat pregătirea muzicală, se disting: Dinu Ciocan, Teodor Ţuţuianu, Valentina Sandu Dediu, Dan Buciu, Ulpiu Vlad, Dan Dediu. În 2010, a absolvit cursurile de master ale Universităţii Naţionale de Muzică – Bucureşti (Stilistică dirijorală, specializarea Dirijat Cor academic), iar în perioada 2009 – 2010, a beneficiat de o bursă de studii în cadrul Birmingham Conservatoire (Marea Britanie), perfecţionându-se sub îndrumarea dirijorului Paul Spicer. Pe durata acestor studii, s-a implicat activ în calitate de dirijor al Corului Camerata, alături de care a susţinut concerte şi a realizat imprimări audio. În aceeaşi perioadă, a participat la workshop-ul educaţional de muzică contemporană “Maze”. Este doctor al Universității Naționale de Muzică București, teza sa tratând„Ipostaze ale muzicii corale în Romantism – o perspectivă dirijorală”.
Activitatea profesională a tinerei muziciene vizează numeroase colaborări artistice: membră a Corului de copii Radio Craiova şi a Corului de copii al Teatrului Liric din Craiova (1994 – 1998); instrumentist în Orchestra Teatrului Liric “Elena Teodorini” din Craiova (2002); artist vocal în cadrul Concertului – Medalion “Ştefan Niculescu” (Ateneul Român, 2008) şi în spectacolul de teatru“Lucrezia Borgia” (Teatrul Naţional I. L. Caragiale – Bucureşti); membră a Corului “DaCapo” (Bucureşti, 2006). Alături de Corul “Solemnis” a susţinut concerte în Austria (Viena) şi Germania (Nürnberg, München, Ingolstadt). În perioada 2008 – 2009, a fost membră a Corului Patriarhiei Române, iar în 2007 a făcut parte din comitetul organizatoric al Festivalului Internaţional “George Enescu” – Bucureşti. În iunie 2010, a obţinut Premiul I pentru proiectul – concurs “De la ucenicie la măiestrie în practica dirijorală”, realizat de Opera Naţională – Bucureşti în parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică. În vara anului 2012, a participat la cursurile de măiestrie dirijorală şi fenomenologie muzicală susţinute în Germania de maestrul Konrad von Abel. Din anul 2010, Manuela Enache-Pîrvu deţine statutul de dirijor al Coralei academice a Filarmonicii “Oltenia”.
OLGA ȘAIN
Născută la Slatina, soprana Olga Șain a absolvit Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Vest din Timișoara (secția canto, cu prof. Rodica Milaia), beneficiind și de îndrumarea reputatei soprane bucureștene Georgeta Stoleriu. Activează, la început, în Corul Filarmonicii „Banatul”, pentru ca, din 2001, să se stabilească la Craiova, fiind angajata Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia”. De-a lungul anilor, s-a remarcat și în postură solistică, acoperind un repertoriu divers, de la lieduri, la arii din operă și lucrări vocal-simfonice.
JANINA SPIRIDON
Mezzosoprana Janina Spiridon, născută în Slatina, este licențiată a Facultății de Muzică din cadrul Universității „Spiru Haret” din București (promoția 2008). A activat în cadrul Coralei „Ioan Cristu Danielescu” – Ploiești, Corului Filarmonicii din Pitești (2007 – 2010), Corului Centrului Cultural – Mioveni (2014 – 2015), iar din anul 2015 face parte din Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia”, susținând, uneori, și părți solistice vocale.
CRISTIAN RADINA
Născut la Craiova în anul 1972, Cristian Radina a absolvit cursurile Liceului de Artă „Marin Sorescu” (clasa de pian, promoția 1990). În anul 1996, şi-a finalizat pregătirea muzicală în cadrul Universității Naționale de Muzică din Bucureşti – Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie Muzicală. Încă din timpul studiilor universitare a desfășurat o importantă activitate artistică: artist liric (Corul Filarmonicii „Oltenia”, 1990 – 1991 și Corul Filarmonicii „George Enescu” – București, 1995 – 1999); membru fondator al Corului „Gloria Cantus”, în cadrul Universității Naționale de Muzică – București, activând în cadrul acestui ansamblu, între anii 1991 – 1999. În perioada 1999 – 2005, Cristian Radina a fost profesor de pian la Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova, iar din anul 1999 activează ca artist liric în cadrul Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia”. În anul 2000, alături de câțiva membri ai Coralei Academice, a contribuit la constituirea Grupului Vocal Bărbatesc „Spiritual” al Filarmonicii „Oltenia”.
În anii 1998 și 1999, a beneficiat de îndrumarea profesională a reputatului maestru al artei lirice, Corneliu Fânățeanu, în cadrul cursului de măiestrie coordonat de acesta. În anul 2001, s-a remarcat printre participanții la prestigiosul Concurs Internațional de Canto „Hariclea Darclée”, organizat din anul 1995 la Brăila, la inițiativa celebrei soprane Mariana Nicolesco. De asemenea, Cristian Radina a participat la numeroase turnee artistice întreprinse în străinătate (Spania, Italia, Polonia, Grecia, Iran, Israel, Germania, Elveția), colaborând cu instituții muzicale și ansambluri corale renumite din țară și din străinătate. Dintre numele de primă mărime ale artei dirijorale, sub bagheta cărora a cântat, se disting Zubin Mehta, Lawrence Foster, Kurt Masur, Sergiu Comissiona, Horia Andreescu, Adrian Sunshine, Cristian Mandeal. Fiind mereu preocupat de îmbogățirea repertoriului abordat, Cristian Radina interpretează lucrări reprezentative ale genului vocal-simfonic, de la creația compozitorilor preclasici (J. S. Bach, G. Fr. Haendel), clasici (J. Haydn, W. A. Mozart, L. van Beethoven) și romantici (Fr. Schubert, J. Brahms), la autorii moderni (A. Honegger, C. Orff, L. Bernstein).
LAURENȚIU GOȘNEA
Laurențiu Goșnea este absolvent al Facultății de Muzică din cadrul Universității din Craiova, secția canto clasic, sub îndrumarea profesorului Adrian Zamfir, în anul 2010. Din 1999 este membru al Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia” Craiova și colaborează cu Opera Română Craiova, având numeroase roluri solistice în ambele instituții. De asemenea, Laurențiu Goșnea a participat la numeroase turnee artistice întreprinse în străinătate (Spania, Italia, Grecia, Iran, Germania, Elveția).
Datat 2 martie 1786, „Concertul în La major pentru pian şi orchestră”, K. 488 de MOZART este şi primul dintre cele trei concerte pentru pian compuse în 1786, ultimul an de glorie pianistică a muzicianului în Viena “Klavierland-ului”. Concertul se remarcă prin prospeţimea impresiilor, luminozitatea imaginilor, traduse printr-o mare abundenţă melodică, precum şi prin alternarea dispoziţiei generale lirice cu episoade în care se manifestă tendinţa spre umor fin, specific gândirii mozartiene. Manuscrisul autograf se află laBiblioteca Conservatorului din Paris, iar prima ediţie a apărut abia în anul 1800, la Editura J. André din Offenbach.