Un număr de 87 de filme româneşti intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a XV-a ediţie a Galei Premiilor Gopo

0
382

Un număr de 87 de filme româneşti, lansate în cinematografe, festivaluri naţionale şi internaţionale sau pe platforme de video on demand în 2020, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a XV-a ediţie a Galei Premiilor Gopo. Potrivit organizatorilor evenimentului, pe lista pentru nominalizările la categoria “Cel mai bun film” se regăsesc 16 lungmetraje, dintre care opt de ficţiune. La categoria documentar, printre cele 12 producţii înscrise se află “Lemn” (regia Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst şi Ebba Sinzinger), “1989. Jurnalul unei revoluţii” (regia Carmen Lidia Vidu), “30 de ani şi 15 minute” (regia Ştefan Mandachi), “Oameni cu rotile” (regia Cornel Mihalache) şi “Superhombre” (regia Lucian Mircu, Mircea Gherase). Pe lista de nominalizări la categoria scurtmetraj au fost înscrise 67 de titluri. Lista tuturor filmelor poate fi accesată pe https://bit.ly/2Qcycwo.
Nominalizările la toate categoriile Premiilor Gopo vor fi stabilite în luna mai, după care peste 650 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor. Mecanismul de vot va fi asigurat de PwC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat un parteneriat încă din 2011.