La Universitatea din Craiova: Dezbatere pe probleme ale migraţiei românilor

0
512
Ieri, în Aula „Regele Mihai I”, din cadrul Universităţii din Craiova, a avut loc  o dezbatere pe probleme ale migraţiei românilor, în ţările Uniunii Europene, manifestarea fiind organizată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale. Gazdă a fost Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, iar ca invitaţi au fost şi reprezentanţi ai mai multor instituţii cu prerogative în migraţia românilor şi a forţei de muncă.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul Campaniei Naţionale „Informare acasă! Siguranţă în lume!”, cu motto-ul „Un cetăţean informat, un cetăţean câştigat”. Aula „Mihai I” a Universităţii din Craiova a fost plină, studenţii şi invitaţii putând să se informeze asupra drepturilor şi responsabilităţilor pe care le au în ţările unde intenţionează să studiete sau să muncească. La întâlnire a fost prezent şi subsecretarul de stat al MRP, Victor Ionescu, iar, alături de el, au fost şi emisari ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj (Doru Ştefan), ai Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Dolj (Nicoleta Mărgăritescu), respectiv Agenţia Naţională de Luptă Împotriva Traficului de Persoane (Anca Amza).
„Suntem la cea de-a doua întîlnire anuală , la Craiova, din cele trei care s-au desfăşurat la nivel naţional. Elevii au nevoie de sprijin, atunci când pleacă din ţară, fie la studii, fie să muncească. Informaţia înseamnă siguranţă, prin aceasta putând fi evitate situaţiile dificile. De aceea, ne bucurăm că îl avem pe lângă noi pe domnul Subsecretar de Stat Victor Ionescu, care va explica, în detaliu, cedea ce trebuie urmat”, a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean. Subsecretarul de Stat, Victor Ionescu, a venit şi a explicat, în mare, despre ceea ce este vorba: „Acest proiect a început în 2017, pe patru programe „pilot”, în judeţe din Moldova, iar, în 2018, s-a extins. Acum, suntem în plină dezvoltare. Ne dorim să avem elemente de bază, care să ne ajute să-i îndrumăm pe tineri când pleacă în alte ţări, fie pentru studiu, fie pentru a lucra. Aceştia trebuie să fie informaţi şi să fie foarte atenţi când primesc tot felul de detalii. Când ajung într-o ţară străină, dacă întâmpină probleme, să ia legătura cu ambasadele sau consulatele României, fiindcă oricând problemele se rezolvă”.