Ministerul Agriculturii a returnat un lot de puieți din specia ”Păr” în Republica Moldova

0
370

Un lot de 1.600 de bucăţi material săditor pomicol din specia “Păr” (Pyrus communis) din Republica Moldova, cu destinaţia finală Bulgaria, a fost returnat în ţara de provenienţă, din cauza identificării de către specialiştii fitosanitari din România a unui organism dăunător de carantină, a anunţat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în lotul pentru s-a luat măsura de returnare către Republica Moldova a fost identificat organismul dăunător “Pear decline mycoplasm’ (Declinul părului).

Plantele de “Pyrus communis’ destinate plantării sunt reglementate pentru controlul fitosanitar la import.

MADR precizează că, având în vedere că destinaţia finală a transportului era Bulgaria, iar România nu a fost decât o destinaţie de tranzit, nu poate fi vorba despre un impact economic asupra ţării noastre.