Regiuni importante din Marea Barieră de Corali au fost ”fierte’

0
783

Regiuni importante ale Marii Bariere de Corali din Australia, o bijuterie inclusă în patrimoniul mondial al umanităţii, au fost, literalmente, fierte până la distrugere în urma valurilor de căldură, conform unui nou studiu ştiinţific, citat joi de agenţiile DPA şi AFP.

Peste o mie de kilometri din zona cea mai nordică a Barierei de Corali cu o lungime de 2.300 de kilometri de pe coasta nord-estică a Australiei au fost distruse din cauza episoadelor de încălzire a apelor, în anul 2016 şi 2017, au descoperit cercetătorii australieni.

”Ei nu au murit încet, de foame, ci au murit direct ca urmare a stresului provocat de căldură. S-au fiert din cauză că temperaturile au fost extreme”, a declarat profesor Terry Hughes, director al Centrului ARC pentru studii ale recifurilor de corali din cadrul Universităţii James din Townsville.

Înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1981, Marea Barieră de Corali se întinde pe aproximativ 348.000 de kilometri pătraţi de-a lungul coastei australiene şi reprezintă cel mai mare ansamblu coralifer din lume.