Craiova, pe tobogan

0
648

Universitatea a acumulat doar un punct în ultimele trei meciuri şi se află la doar cinci lungimi de locul de baraj

Straton – A început ezitant, respingând în faţă, în stilul caracteristic, o minge venită pe direcţia sa şi ieşind prost pe o centrare din care s-a şi marcat, însă din ofsaid. Şi-a revenit şi era pe cale să devină erou, după ce a scos 3 mingi foarte grele, una din lovitură liberă, alta la gafa lui Acka, apoi un penalty. Din păcate, Straton a ajuns la cel de-al treilea meci din play-out în care greşeşte decisiv, luftul său provocând golul, deşi la cât de prost a lovit mingea şi Astafei parcă ar fi putut fi respinsă mingea de Popov.

Popov – După cum a jucat la Iaşi, ce minte să ai să-l mai utilizezi fundaş dreapta pe bulgar? A făcut din nou un meci catastrofal. Cu doi fundaşi dreapta de meserie, e adevărat ieşiţi din formă, nu este totuşi indicat să joci acolo cu un stoper de meserie. Popov a greşit mingi la centru, în careu, cam pe oriunde l-a prins faza.

Acka – Ivorianul a fost cel mai bun fundaş al Craiovei în acest campionatr, dar pare să se molipsească de la colegii săi de linie, la Ploieşti a greşit o dată grav, când i-a pasat prost lui Zlatinski, iar Straton a întârziat deschiderea scorului.

Kay – Putea profita de forma slabă prin care trec bulgarii Iliev şi Popov, dar a spulberat şansa avută prin eliminarea sa. Ca şi conaţionalul său şi colegul de linie din naţionala Capului Verde, Varela, a avut un week-end negru. Cât câştigă împreună Kay, Popov şi Iliev era fix salariul unui fundaş de Champions League.

Vătăjelu – Pe faza defensivă este pur şi simplu jalon, numai că nu este soluţie de back-up pe postul său, cât a lipsit s-au folosit improvizaţii precum Bancu, Achima sau Izvoranu. A fost umilit de Gavrilă în două rânduri, doar inexactitatea prahoveanului la serviciu şi o intervenţie a lui Straton au evitat goluri pe care Vătăjelu putea să şi le asume fără probleme. În schimb, în repriza a doua, Vătăjelu a fost singurul care a contat practic în plan ofensiv, din cursele sale apărând şi cele două ocazii ale Craiovei. La prima, olteanul a tras pe lângă poartă, iar la a doua Zlatinski a fost imprecis. Dacă Briceag ar fi revenit la Craiova, Vătăjelu putea fi folosit fără probleme în linia mediană, întrucât este poate cel mai bun om la construcţie.

Băluţă – S-a speriat de intervenţiile destul de dure ale gazdelor în debutul de meci şi s-a stins rapid entuziasmul cu care începuse, în primele minute fiind destul de activ. La gol, în loc să-l întâmpine pe Astafei şi să-i închidă unghiurile, s-a retras către linia poţii, unde era expus şi nu avea ce face. Din păcate, randamentul său a scăzut mult de tot faţă de anul trecut.

Madson – Pare în reevenire de formă, chiar dacă este destul de limitat şi nu poate fi decisiv vreodată.

Zlatinski – Parcă e un blestem al banderolei, cine o preia nu dă randamentul scontat. Căpitan în premieră, mijlocaşul a făcut cel mai slab meci al său din 2016. Craioveanul Stana l-a dominat clar în duelurile directe. Bulgarul n-a găsit soluţii la construcţie, a fost trădat de piciorul drept la reluarea din centrul careului advers, prin care putea egala. La acea fază avea şi soluţia pasei către Băluţă, în dreapta.

Ivan – Ca şi în toamna trecută, de când a revenit de la naţională nu mai joacă nimic. Ca şi Stanciu, puştiul Craiovei este total ieşit din formă. Şi la Ploieşti

Măzărache – A fost sacrificat, fiind schimbat după eliminarea lui Kay, dar nici până atunci nu-l văzusem pe teren.

Nuno Rocha – Pare că se zbate, dar fără folos. Nu i-a ieşit nimic nici la Ploieşti, unde a fost tăvălit de câteva ori la început şi apoi nu prea a mai atins mingea.

Achim – Forma sa modestă a şi determinat folosirea lui Popov ca fundaş dreapta. Contra fostei sale echipe, a jucat în nota actualului sezon, adică slab. Din nou n-a păstrat linia cu colegii din defensivă şi astfel adversarii au avut o ocazie pe final.

Herghelegiu – Introdus pe final, poate prea târziu pentru a mai avea vreun aport.

Petre – A mai bifat o prezenţă în tricoul Craiovei, atât.