Ucis de viteză

1
425

Un tânăr de 19 ani şi-a pierdut viaţa şi alţi cinci membri ai familiei sale au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ieri după-amiază, după ce autoturismul condus cu viteză de tânărul de 19 ani s-a răsturnat în afara carosabilului, în pădurea din comuna Bucovăţ. Pompierii au avut nevoie de minute bune de muncă pentru a putea să-l scoată pe şoferul care fusese prins sub maşină, însă eforturile lor au fost zadarnice, pentru că tânărul a intrat în stop cardio-respirator ireversibil.

Tragedia s-a petrecut în jurul orei 14.00, pe DJ 522, şi, potrivit poliţiştilor de la Biroul Rutier Craiova, vina îi aparţine şoferului, care conducea cu viteză excesivă, neadaptată la carosabilul alunecos din cauza ploii. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că Eduard Marius Trăilă, de 19 ani, din comuna Calopăr, în timp ce conducea un autoturism Mercedes, înmatriculat în Bulgaria, dinspre Terpeziţa către Craiova, pe raza comunei Bucovăţ a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, autoturismul răsturnându-se de mai multe ori.

Tânărul a fost prins sub maşină, fiind nevoie de intervenţia echipajului de la Descarcerare, din cadrul ISU Dolj, pentru a fi scos de sub autovehicul. A fost urcat rapid într-o autospecială SMURD, fiind demarate manevrele de resuscitare, însă fără nici un rezultat, astfel că, într-un final s-a declarat decesul tânărului. Cu el în autoturism mai erau soţia sa, de 26 de ani, mama sa, fiul său, de 11 luni, fratele şi sora, cu toţii fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Aici au primit îngrijirile necesare, medicii stabilind că au scăpat, din fericire, cu leziuni care nu le pun viaţa în primejdie.

1 COMENTARIU

Comments are closed.