Solomon, despre consilierii municipali: “Nu mai vreau să-i văd. Nici poza de final nu mai fac cu ei!”

0
370

Primarul Antonie Solomon s-a supărat iremediabil pe aleşii locali şi nu mai vrea să se întâlnească deloc cu ei în acest mandat. Edilul-şef a mărturisit că a decis să nu le mai dea nici o ocazie să denigreze oraşul, motiv pentru care nu va mai convoca nici o şedinţă, ordinară sau extraordinară, în această legislatură. “Solomon vrea respect între instituţii. Ei au fost aleşi pe o listă, cu Solomon în frunte. Iar ceilalţi tot pe liste de partid şi primarul prin vot uninominal. Cât timp nu vor respecta Instituţia Primarului, nici eu nu respect Consiliul Local. Accept orice comandă socială a craiovenilor şi răspund, dar nu unora care vai mama lor prin prestaţia pe care au avut-o. Nu mai vreau să îi văd. Nici măcar poza de final nu vreau să o fac cu ei!”. Acesta este ferm convins că nu are cu cine să discute şi nici ce să mai discute cu actualii consilieri, preferând doar să le mulţumească indirect pentru colaborare. “Mă gândesc dacă avem ce să discutăm şi cu cine să discutăm. Deci, şi-au încheiat mandatul, le mulţumesc pentru ce au făcut, pentru Craiova. I-am dus o dată în Parcul Tineretului, s-au murdărit pe pantofi şi nu au mai dat pe acolo”, a declarat Antonie Solomon.