Victor Ponta, în faţa judecătorilor: Nu recunosc faptele şi vreau să dau o declaraţie

0
348

Fostul premier Victor Ponta a ajuns, ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a avut loc un nou termen din dosarul Turceni-Rovinari. “Nu recunosc faptele şi vreau să dau o declaraţie”, a declarat Victor Ponta întrebat fiind de magistraţi dacă doreşte să apeleze la procedura simplificată prin care să recunoască faptele de care este acuzat. Aceeaşi atitudine au avut-o şi celelalte persoane cercetate în dosar. Avocaţii din dosar au cerut judecătorilor readministarea probelor din dosar şi reaudierea tuturor martorilor. Instanţa supremă le-a pus în vedere avocaţilor şi procurorului de şedinţă ca până la următorul termen să formuleze cereri de probe noi.

De asemenea, judecătorii au pus în vedere reprezentanţilor Complexului Energetic Oltenia, care este parte civilă în cauză, să precizeze defalcat pretenţiile civile pentru fiecare contract şi act adiţional din dosar. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 5 aprilie, şedinţa la care va fi audiat Laurenţiu Ciurel, fost director al Complexului Energetic Oltenia.

După şedinţa, Victor Ponta a refuzat, ca şi la sosire să răspundă la întrebările jurnaliştilor, precizând “Poate într-o viaţă anterioară v-aş fi dat declaraţii”. La intrarea în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) fostul premier a fost apostrofat, câteva persoane strigând “Plagiatorul”.

Fostul premier Victor Ponta este judecat, în dosarul Turceni Rovinari, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat.

Tot la sediul ÎCCJ, a ajuns ieri şi fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, acuzat în acelaşi dosar de complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin Cabinet Individual de Avocat “Victor-Viorel Ponta” a obţinut de la SCA “Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat. Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Laurenţiu-Dan Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, şi Laurenţiu-Octavian Graure, la data faptelor director economic al CET, acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.