Roverul Perseverance al NASA a reușit să ajungă cu bine pe suprafața lui Marte

0
447

Roverul Perseverance al NASA a reușit să ajungă cu bine pe suprafața lui Marte, trecând cu succes de cele ”șapte minute de groază” de după intrarea în atmosferă. Misiunea de peste două miliarde și jumătate de dolari are ca obiective principale colectarea de roci și căutarea de urme de microbi care ar fi putut trăi pe Marte acum trei miliarde de ani. Dacă totul va merge bine, pe Marte va fi testat un elicopter special, dar și un instrument care va încerca să producă oxigen, extrăgând cu o pompă dioxid de carbon. Președintele Joe Biden a urmărit în picioare transmisiunea NASA. Pe pagina sa de facebook, liderul de la Casa Albă a postat o fotografie şi un mesaj :  „Felicitări NASA și tuturor celor care au muncit asiduu ca să facă posibilă această asolizare istorică a roverului Perseverance. Astăzi am dovedit încă o dată că prin puterea științei și cu ingeniozitatea americană, nimic nu rămâne dincolo de tărâmul posibilității”.