Ne așteaptă o săptămână de primăvară!

0
404

Craiovenii vor avea parte de vreme deosebit de frumoasă pentru această perioadă, anunță meteorologii. Îndeosebi, marți și miercuri, temperaturile vor fi de-a dreptul primăvăratice. În schimb, sfârșitul de săptămână va veni cu unele mici surprize, posobil chiar ninsori slabe.

Craiovenii trebuie să se bucure de cele trei zile de primăvară care sunt anuțate în această săptămână. Vremea care a început să se încălzească încă de ieri, va fi și mai frumoasă astăzi, marți, când meteorologii anunță temperaturi de primăvară. „Vremea se va menține frumoasă și deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar noaptea, în unele zone mai joase, izolat va fi ceață”, ne-a precizat Mihaela Brâncuș, meteorolog în cadrul Serviciului Meteorologic Regional Oltenia. Temperaturile așteptate astăzi pornesc de la 9 grade Celsius, dimineața, și ajung la 14 grade Celsius.

Miercuri este cea mai călduroasă zi

Miercuri va fi cea mai călduroasă zi de până acum. Cerul va străluci pe un cer senin, iar vremea se va încălzi. Meteorologii anunță temperaturi de 11 grade Celsius, la orele dimineții, și de 16 grade Celsius, la orele prânzului. „Miercuri vom avea, judecând după aceste temperaturi mari, o vreme de primăvară, cum nu se obișnuiește pentru această perioadă a anului.  Va fi soare, va fi frumos, iar craiovenii trebuie să se bucure de această zi, întrucât se vor răci temperaturile ulterior”, ne-a mai precizat meteologul Mihaela Brâncuș. 

Joi, vremea se răcește ușor

De joi, vremea începe să se schimbe și se intră într-un proces de răcire. Potrivit meteorologilor, acest lucru se va întâmplat treptat, astfel că nu se va resimți frigul dintr-odată. „În această zi, vom avea un cer mai mult noros. Așteptăm și precipitați slabe, mai ales sub formă de ploaie, iar la munte vor predomina ninsorile”, a menționtat specialistul din cadrul Centrului Meteologic Regional Oltenia. Temperaturile din timpul zilei ajung între 7 și 13 grade Celsius, iar cele din timpul nopții între -1 și 4 grade Celsius. Vineri pe zi va ploua, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă, ploaia se va transforma, treptat, în ninsoare.

O noapte cu ninsoare

Potrivit meteorologilor, ninsoarea va fi slabă cantitativ și nici nu se va așterne într-un strat gros de zăpadă. Principala cauză pentru care precipitațiile nu vor avea efect de iarnă este că temperaturile vor crește din nou, iar zăpada se va topi rapid. Temperaturile maxime de vineri vor fi cuprinse între 6 și 11 grade Celsius, în timpul zilei, iar cele minime între -8 și -3 grade Celsius, pe timpul nopții. Pe timul zilei de sâmbtră și duminică, se anunță, din nou, o încălzire ușoară, fără nici un fel de precipitații, astfel încât nici nu se va mai resimți ninsoarea din noaptea trecută.