Pleniţa, o comună vie

0
188

Când spui Plenița, gândul te duce la pădurea cu bujori sălbatici românești, rezervație renumită, despre care se știe că este unică în țară. Dar dacă ai timp să zăbovești puțin pe străzile comunei, descoperi ceva la fel de interesant aici. Localitatea este vie, nu doar prin animația vizibilă, cât și prin frapantul spirit gospodăresc. Nu există o palmă de pământ nemuncit și nici vreo casă de vânzare. Oamenii nu pleacă la muncă în străinătate și nu-și trimit trimit copiii să învețe în alte sate. Comuna are apă potabilă încă din anii 70, este canalizată în totalitate și asfaltată în mare parte. Cu simțul rigorii unui fost ofițer al armatei române, primarul Puiu Calafeteanu spune că își dorește acum să revitalizeze și o parte din fostele fabrici de industrie ușoară care funcționau în localitate.

Puiu Calafeteanu

La 1901, Plenița avea deja peste 6.000 de locuitori, o biserică cu hramul „Sfântul Nicolae”, două școli (una de băieți și una de fete), 12 cârciumi și două mori cu aburi. Ca și acum, terenul era unul de șes, iar pe cele 810 hectare ale sale se producea îndeosebi un „vin negru”, care începuse să fie vestit în zonă. Aici își aveau atelierele 27 de meseriași, între care cei mai mulți erau dogari și cizmari. Cel mai important eveniment din viața satului era, pe atunci, bâlciul din luna iulie, care nu avea nici o legătură cu sărbătoarea bujorului de acum.

Plenița a păstrat și acum fermentul unei localități bine închegate. Deși brand-ul său este bujorul sălbatic, care crește nestingherit în pădurea de 1.200 de hectare, arie protejată, localitatea pulsează plină de viață, distingându-se prin simțul gospodăresc al locuitorilor, un detaliu care necesită însă timp pentru a fi observat. „Aici nu există nici o casă de vânzare”, ne spune, tranșant, din capul locului, primarul Puiu Calafeteanu. ”Chiar și cei care au plecat de aici refuză să-și vândă casele pe care le-au moștenit de la părinți. Vecinii mei locuiesc în București, dar vara vin, la fiecare șfârșit de săptămână, acasă. Au vie în curte, boltă de viță mare … mai fac un grătar, se relaxează. Îi văd că sunt foarte atașați de locurile acestea și mi-e foarte drag de ei. Ca ei sunt multe familii care țin de casele bătrânești”.

Apă și canalizare în aproape toată comuna

Încercând să aflăm ce-i ține pe locuitorii din Plenița aproape de locul natal, tot primarul Puiu Calafeteanu ne-a dat câteva indicii. Pe lângă atașamentul față de plaiurile copilăriei, un lucru care îi convinge pe oameni să rămână acasă sunt și condițiile care li se oferă. „Avem apă și canalizare aproape în toată comuna. Mai sunt vreo 5-6 kilometri, în nordul localității, pe care nu am reușit să îi prindem, dar anul acesta încercăm să asigurăm și acolo canalizarea. Aceste lucruri contează foarte mult pentru oameni. Fiecare și-a amenajat o mică baie, bucătărie cu tot ce trebuie și nu au de ce să mai plece la oraș, nu mai există această tentație a confortului”. Plenița a avut rețea de alimentare cu apă încă din anii 70. Pentru că aici funcționa o unitate militară, apa a fost adusă de la Orodel. În anul 2006, Plenița se număra între puținele localități din țară care au reușit să obțină fonduri europene pentru introducerea apei potabile în toată comuna. „Avem în jur de 1.500 de abonați care plătesc serviciile către Compania de Apă Oltenia. Tot consumul de apă este contorizat și oamenii sunt mulțumiți”, mai spune primarul. Aici tariful nu depășește 3,6 lei pe metru cub de apă.

Fabrica de uleiuri eterice, o investiție promițătoare

Până în 1994, Plenița se putea lăuda cu mai multe fabrici, toate cu o producție bună pentru care era nevoie de lucru în trei schimburi. Aici funcționa o fabrică de mase plastice, una de mobilă și alta în care se fabricau piese auto pentru IRA. „Nu exista om care să nu aibă de lucru atunci. Toate fabricile mergeau, se lucra în trei schimburi și se putea vorbi de o industrie care funcționa. Din păcate, aceste fabrici nu mai există acum, unele nici măcar la stadiul de clădiri”. La câțiva ani după Revoluție, fabricile care asigurau locurile de muncă pentru multe comune din jur s-au închis, iar în timp au devenit niște ruine. Există însă un plan al primarului de a recupera o părticică din acest lanț. „Aici a funcționat și o fabrică de uleiuri eterice. Se produceau multe esențe parfumate, îndeosebi uleiul de lavandă. S-ar putea face și acum tot felul de uleiuri aromatice pentru masaj și alte întrebuințări. Deja a cumpărat-o cineva, iar eu m-am decis să îi asigur tot sprijinul necesar”. Din fosta fabrică de uleiuri eterice au rămas mai multe utilaje care l-ar ajuta pe investitor să nu o ia chiar de la zero.

Viticultura, o tradiție de sute de ani

Locuitorii din Plenița nu îi așteaptă însă pe investitori. Ca și în urmă cu 100 de ani, oamenii pun mare preț pe viticultură. Aproape 300 de hectare sunt cultivate cu viță-de-vie de mai multe soiuri: Sauvignon, Fetească Albă și Riesling, pentru vinurile albe, și Fetească Neagră pentru vinurile roșii. „Avem și niște soiuri hibrid, cum ar fi zaibărul românesc și zaibărul franțuzesc. Ultimul e un strugure cu bob mai mic, care se coace târziu, la sfârșitul lunii octombrie. Nu există familie să nu aibă un petic de vie, câte 10-15 ari de fiecare. Acum e o adevărată întrecere, care are via mai bine îngrijită…”, spune primarul. După un atac al filoxerei, la sfârșitul secolului al XIX-lea, prima viță a fost adusă în Plenița de la Negotin, din Iugoslavia. Aproape 50 de ani mai târziu, viile se întindeau la Plenița pe 550 de hectare, ocupate, în cea mai mare parte, cu soiuri valoroase Pinot, Riesling italian, Treminer, Muscat Ottonel, Muscat Hamburg, Cabernet sau Sauvignon, dar și soiuri românești ca Tămâioasa, Feteasca Albă sau Feteasca Neagră. Atunci producția de vin era de 450 de vagoane.

 

La Plenița locuiesc multe cadre militare de la fosta unitate care a existat în comună. Maiorul Dan Cârtog este unul dintre cei mai activi pensionari, care nu ezită să vină la primărie pentru a-l informa pe primar despre ce se mai scrie cu referire la comună. „Vă rog să-l menționați în articol pentru că merită. Este unul dintre pensionarii care țin foarte mult la această comună”, ne-a sugerat primarul Puiu Calafeteanu.

Pe 17 mai, când pădurea de la Plenița va fi plină de bujori sălbatici, Primăria va organiza tradiționala „Sărbătoare a bujorului”. Ca în fiecare an, sunt așteptași peste 10.000 de participanți, atât din localitățile învecinate, cât și din alte orașe și comune ale Doljului.

LAURA MOȚÎRLICHE şi RADU ILICEANU