Femeie din Siria, descoperită cu paşaport fals, la PTF Calafat

0
339

Poliţiştii de frontieră au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, un cetățean sirian , care a încercat să intre ilegal, în ţară, folosind un pașaport eliberat de autoritățile din Germania. Persoana în cauză a fost preluată de către autoritățile de frontieră bulgare , în vederea continuării cercetărilor.

Ieri dimineaţă, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, o persoană de sex feminin, călătorind, ca pasager , într-un autoturism, condus de un cetăţean sirian. Persoana în cauză s-a legitimat cu un pașaport, eliberat de autoritățile din Germania. Din studiul documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că persoana prezentă la control nu este una și aceeași cu cea din fotografia pașaportului. În urma efectuării controlului corporal, al bagajelor și al autoturismului, polițiștii de frontieră nu au descoperit documente din care să rezulte identitatea reală a pasagerei. Persoana în cauză a declarat verbal că este cetăţean sirian. Șoferul mijlocului de transport a declarat că femeia este sora lui și intenționa să o transporte până în Germania. În cauză, s-a procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar, conform protocolului româno-bulgar, acestea , precum și mijlocul de transport au fost preluate de către autoritățile Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.