Confruntată cu o criză parlamentară, Theresa May este pândită de o moţiune de cenzură, pe care liderul laburiştilor, Jeremy Corbyn este dispus să o depună. Ideea unui nou referendum pe „Brexit” a revenit în dezbatere şi doi apropiaţi ai Theresei May, între care directorul său de cabinet Gavin Barwell şi numărul doi al guvernului, David Lidington, au avut reuniuni informale cu membri ai opoziţiei pe acest proiect, relevă „Sunday Times”. Un alt ministru, Amber Rudd, pleda, ieri, pentru „neîndepărtarea nici unei opţiuni”. Theresa May a calificat drept o „insultă” apelul ex-premierului Tony Blair în favoarea unui nou referendum. Deşi aceeaşi idee o are şi ex-ocupantul din 10 Downing Street, John Major. Ideea unui nou referendum devine tot mai acută şi, potrivit unui sondaj YouGov, realizat între 12 şi 14 decembrie, 44% din britanici doresc să se pronunţe pe relaţia ţării cu UE, în timp ce 35% estimează că Parlamentul va tranşa acest lucru. În caz de noi consultări, 56% dintre alegători ar vota pentru rămânerea în UE, faţă de 44% câţi doresc ieşirea. Marea majoritate a deputaţilor din Camera Comunelor doresc să se pronunţe asupra acordului în această săptămână, pentru a se putea căuta alte soluţii până la sfârşitul anului. Theresa May se află într-o situaţie realmente delicată.