Un tânăr de 24 de ani din comuna Braloștița și unul de 43 de ani, din aceeași localitate, și-au pierdut viața în urma unui grav accident de circulație petrecut ieri, pe DE 70 Craiova – Filiași, în localitatea Tatomirești, comuna Brădești. Cei doi, care circulau cu o Nubira, din cauza vitezei au pierdut controlul direcției într-o curbă și s-au izbit violent de o autocisternă.
Tragedia s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.00, pe DE 70, în satul Tatomirești, comuna Brădești. Din cercetările polițiștilor de la Rutieră s-a stabilit că Savu Veleanu, de 43 de ani, din comuna Braloștița, în timp ce conducea un autoturism Nubira dinspre Craiova către Filiași, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit violent de o autocisternă. În urma impactului, conducătorul autoturismului, dar și pasagerul de pe locul din dreapta față, Dumitru Sîrbu, de 24 de ani, tot din Braloștița, au decedat, după cum au constatat medicii de pe ambulanța SMURD ajunsă la fața locului. Șoferul autocisternei, Marian Tudoroiu, de 48 de ani, din Scaiești, care circula regulamentar, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
”De la începutul anului și până în prezent, în zona respectivă au fost înregistrate 4 accidente rutiere soldate cu două persoane decedate, una rănită grav și alte 9 rănite ușor, toate accidentele având aceeași cauză, mai exact viteza”, ne-a declarat agent principal Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.