Conferinţa „Ergonomia activităţilor zilnice” la Universitatea din Craiova

0
337


Departamentul pentru Probleme Sociale ale Studenţilor din cadrul Universităţii din Craiova, în parteneriat cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Departamentul de Realaţii Internaţionale, Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti, Prokinetic şi Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova, organizează astăzi, la ora 12.00, în Sala Albastră, conferinţa „Ergonomia activităţilor zilnice”. Conferinţa va fi susţinută de Alin Burileanu, absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universității din Craiova, secţia Kinetoterapie, expert kinetoterapeut. Aceasta va explica studenţilor şi celor interesaţi despre secretele ergonomiei activităţilor zilnice, va da soluţii practice şi va răspunde la întrebările apărute pe aceastp temă. Organizatorii consideră că oamenii petrec foarte mult timp la biroul de lucru, la bibliotecă sau în faţa calculatorului, de aceea, este necesară o deprindere a unei atitudini posturale corecte, care să le permită o activitate în plină formă fizică.

ELIZA BOTNARI