Handbalistele de la SCM Craiova au programată în acest week-end dubla cu Tertnes Bergen, din turul 2 preliminar al Cupei EHF, formaţia norvegiană acceptând să joace ambele manşe în Bănie, sâmbătă şi duminică, de fiecare dată la ora 18. Preţul biletelor de acces este de 20 de lei, intrare generală, la fiecare dintre cele două partide, iar acestea se vând deja la casele de la Polivalentă. Antrenorul Craiovei, Bogdan Burcea, consideră că echipa sa nu porneşte favorită, acordându-i numai 30 % şanse de calificare, cauza principală fiind absenţele din lot.
„Ne aşteaptă două partide foarte grele, cu cea mai bună echipă, din punct de vedere al dinamicii şi vitezei de joc pe ambele faze, pe care am întâlnit-o. Situaţia medicală este foarte grea, patru jucătoare sunt în afara echipei. La Brăila a fost ultimul meci pentru Tudorică, ea este însărcinată şi ne-a ajutat cât a putut. Pe poziţia de pivot o avem numai pe Şelaru, deoarece Klikovac şi Tătar sunt accidentate. Nu ştim cât va lipsi Klikovac, dar Tătar va absenta pentru o periodă foarte lungă. Havronina şi Ion nu sunt. Trifunovic are ruptură musculară, Zamfir ne ajută numai pe apărare, vom încerca să facem o jucătoare din cele două. În 25 de ani de de carieră nu am avut atâtea probleme de lot ca în ultimii doi ani. Şi-a pus amprenta şi uzura, dar majoritatea accidentărilor au fost din cauza unor contacte nesportive, a unor lovituri primite. Mi-aş dori să putem întări lotul şi conducerea să mai poată aduce o jucătoare, dar nu numai de dragul de a face un transfer, trebuie să şi găsim ce avem nevoie şi este mai greu în această poerioadă. Aşadar, şansele de calificare s-au diminuat foarte mult, sunt de numai 30 %. Opţiunile sunt foarte puţine, dar nu plecăm de la premisa că partidele sunt pierdute dinainte. Expunerea europeană nu se compară cu nimic, este cea mai importantă. Mizăm pe public, care ne-a ajutat mult în alte meciuri europene, le promitem că nu ne vom preda. Bergen este o echipă cu jucătoare din pepiniera proprie, seamănă cu Vipers, dar nu au experienţa internaţională a echipei cu care am jucat finala acum doi ani” a declarat antrenorul Craiovei.