Prima zi de interviu şi CV, prima de respingere a unui dosar

0
503

director dranicIeri, a fost prima zi de susţinere, în faţa comisiilor abilitate, de către candidaţi, a prezentării CV-ului şi a interviului, în ceea ce priveşte examenul pentru posturile de director, respectiv director adjunct în instituţiile de învăţământ preuniversitar. Candidaţii au fost prezenţi, fiecare cu emoţia sa, au susţinut probele, aşteaptă rezultatele, evenimente neprevăzute nefiind, deocamdată, semnalate.

Ieri, animaţie mare, la Colegiul „Ştefan Odobleja” din Craiova. Este locul în care se desfăşoară examenul pentru ocuparea posturile de director, respectiv director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar. A fost prima zi, după susţinerea probei scrise, în care cei care au promovat-o au venit în faţa comisiilor pentru prezentarea CV-ului şi susţinerea interviului. Până la jumătatea lunii noiembrie, în fiecare zi va fi aceeaşi desfăşurare de „forţe”, în curtea şi sălile de la „Odobleja”. Fiecare candidat intra şi ieşea din sala de examinare, starea de spirit fiind diferită de la unul la altul. „Nu am avut foarte mari emoţii, ştiu că m-am pregătit. Îmi doresc să duc mai departe proiectele începute. Poate, pe undeva, am o nemulţumire, că timpul de expunere a programului a fost scurt. Sunt încrezătoare” – prof. Alina Ţacu, actual director al Palatului Copiilor din Craiova. La câţiva metri de aceasta, un grup aştepta să intre la „suplicii”. Foarte volubil, un candidat, chiar dacă răguşit, a dorit să ne spună câteva cuvinte: „La fiecare concurs ai emoţii, chiar dacă nu-ţi doreşti. Personal, cred că este un lucru bun acest examen, cu atât mai mult cu cât de opt ani de zile nu s-a mai făcut. Sunte de trei ani în funcţie şi cred că e mai uşor să susţii CV-ul şi interviul, deoarece poţi demonstra ceea ce vrei, venind pe cunoştiinţele tale, pe care le poţi prezenta” – prof. Gabriel Bibu, actual director al Şcolii Gimnaziale din Drănic. Stări de spirit diferite, dar trebuie şi un punct de vedere oficial: „Nu au fost incidente, totul s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii. Putem spune că s-a respins un CV al unui candidat, iar în această seară (ieri, 17 octombrie – n.r.) vom cunoaşte şi rezultatele primei zile” – prof.  Lavinia Elena Craioveanu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.liceul-odobleja