Anul acesta, Steaua, FCSB sau cum îi spune afacerii clanurilor Becali-Reghecampf şi-a luat toate măsurile pentru a nu mai rata titlul. Primul pas a fost eliminarea Astrei, campioana en-titre, care nu mai prinde probabil nici play-off-ul după ce a cedat în ultimul an nu mai puţin de 4 jucători de bază rivalei: Boldrin, William de Amorim, Enache şi Alibec. Tranzacţiile au fost transparente însă, fără să le poată cineva contesta. Poate doar din punct de vedere moral, Ioan Nicolae se poate considera vinovat faţă de Şumudică, acesta aducându-i vreo 7-8 milioane de euro din drepturi TV şi participarea în Europa League şi s-a ales ca răsplată cu o jumătate de echipă vândută tocmai celor cu care antrenorul se luase de piept.
Steaua atacă titlul având de partea sa şi arbitrajele, iar aici nu se poate vorbi de subiectivism, de interpretări sau de întâmplare, ci de evidenţă. După ce, în perioada lui Costel Gâlcă, a fost dezavantajată pe termen lung de deciziile fluieraşilor, Steaua şi-a luat măsuri în acest sezon şi nu are parte doar de arbitraje corecte ci de o serie de avantaje clare şi subliniate de toată lumea, din partea celor care împart (ne)dreptatea pe teren. Exemplele la îndemână sunt din meciurile cu Voluntari şi Universitatea Craiova, când toate cele cinci goluri marcate de roş-albaştri, care le-au adus 6 puncte, au fost neregulamentare sau au avut la bază situaţii judecate în defavoarea adversarilor Stelei. În termeni de microbişti, Craiova şi Voluntariul au fost „furate pe faţă”.
Partida pierdută de Steaua cu Gaz Metan a revelat faptul că Steaua, probabil prin valoarea ei de vicecampioană şi palmaresul ei încropit în câţiva ani, fiindcă titlurile sunt la Ministerul Apărării, nu-i influenţează doar pe arbitri, ci şi pe adversari. Prestaţia fundaşului dreapta Valentin Creţu, de la Gaz Metan, a fost cel puţin suspectă. După ce a intrat din senin la Adi Popa rupându-l două practic, deşi stelistul era talonat de alţi doi „gazişti”, şi a provocat un penalty pe care Boldrin l-a ratat, Creţu, care a încercat şi să primească „roşu” chiar la acea fază, a jucat în continuare extremă stânga la Steaua, fiindcă în niciun caz nu a fost fundaş dreapta la Gaz Metan. Creţu a pus umărul pentru gazde şi printr-un fault la marginea careului (deşi el a încercat să tragă de William până în careu, pentru încă un penalty), reuşind să obţină o lovitură liberă periculoasă, dar, în sfârşit, şi propria eliminare, după ce îşi făcuse „datoria” cu vârf şi îndesat pentru Steaua.
Dacă ne uităm sumar pe CV-ul lui Creţu, vedem că a jucat la echipe precum Concordia Chiajna, unde s-a făcut remarcat ca antrenor Reghecampf, dar şi la Energie Cottbus, anul trecut, formaţia germană la care Reghe a făcut carieră şi la care era cam dificil, dacă nu imposibil, să ajungă un jucător precum Creţu, dacă nu i se punea o vorbă bună. Nu avem vreo dovadă că Valentin Creţu ar fi fost „blat” la meciul cu Steaua, dar pe de altă parte şi blaturile recunoscute ulterior în fotbalul românesc au fost negate vehement la vremea lor.
Steaua are aproape totul de partea ei în acest sezon pentru a câştiga titlu, mai puţin suporterii şi valoarea, fiindcă şi în aceste condiţii pe care şi le asigură, dar având şi nişte adversari mai degrabă modeşti, nu reuşeşte să se desprindă prematur de pluton.
PS – În ziua derby-ului Universitatea Craiova – Dinamo ne-a provocat silă o declaraţie a fostului finanţator al Craiovei, Adrian Mititelu, care spunea că ţine cu Dinamo. Din stenogramele DNA am reţinut că îşi dorea, jurând pe mormântul mamei sale, ca Steaua să fie campioană şi, totodată, din alte declaraţii că ar fi dat câteva milioane de euro pentru a salva Rapidul. Se pare că personajul ar fi făcut orice pentru rivalele Ştiinţei din Bucureşti, dar numai pe Universitatea Craiova a încercat să o distrugă. Din fericire, n-a reuşit.
