Putin: Întâlnirea de la Milano cu Poroșenko a fost una „pozitivă”

0
564

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat ieri că întâlnirea avută la Milano cu omologul său ucrainean Petro Poroșenko, în prezența principalilor lideri europeni, a fost una „bună, pozitivă”, transmite Reuters. Alături de Putin și Poroșenko, la întâlnire, care a avut loc în cursul dimineţii, au fost prezenți cancelarul german Angela Merkel, președintele francez François Hollande, premierul britanic David Cameron, premierul italian Matteo Renzi și președinții Consiliului European și Comisiei Europene, Herman Van Rompuy și Jose Manuel Barroso. Aceste reuniuni au fost prilejuite de summitul Europa-Asia, ce are loc în orașul din nordul Italiei. Ulterior, a mai avut loc o întâlnire, consacrată tot soluționării conflictului ucrainean şi tot la Milano, între liderii rus și ucrainean, la care au participat de data aceasta președintelui francez, François Hollande, și cancelarului german, Angela Merkel, formatul fiind similar cu cel din iunie, din Normandia, când, de asemenea, a fost marcată împlinirea a 70 de ani de la Debarcarea aliaților, informează TASS. Prima întâlnire, cea în format extins, a fost precedată de o serie de întâlniri bilaterale, între care cea de două ore și jumătate de joi seara târziu, dintre Putin și Merkel. La sfârșitul discuțiilor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că între liderul rus și cancelar există încă „serioase divergențe” cu privire la Ucraina. „Există încă serioase divergențe în legătură cu geneza conflictului intern din Ucraina și cauzele profunde a ceea ce se petrece în prezent” în această țară, a afirmat Peskov, după cum relatează agențiile de presă ruse. Premierul italian, Matteo Renzi, s-a declarat mulțumit de rezultatele întâlnirii de ieri, de la Milano, între președinții rus și ucrainean. „Am făcut un important pas în discuțiile despre Ucraina. Considerăm important să includem Rusia în soluționarea problemelor internaționale”, a menţionat Renzi, gazda reuniunii, după discuțiile care au durat o oră și jumătate, după cum informează RIA Novosti. „Evident, există încă multe divergențe, este normal (…) dar aș vrea să subliniez dorința reală de a găsi o soluție”, a adăugat șeful guvernului italian, potrivit AFP. În urma acestei întâlniri, un acord de principiu a fost încheiat în vederea unei asocieri a Rusiei la controlul frontierei ruso-ucrainene cu avioane fără pilot, după cum a declarat o sursă diplomatică italiană. „Ţările europene prezente la reuniune în această (vineri) dimineaţa erau cu toate de acord, inclusiv să furnizeze drone (avioane fără pilot)”, a explicat sursa, vorbind despre un „angajament comun” în vederea supravegherii frontierelor.