La Festivalul „Golden Drum” 2014 / Vodafone România câştigă „Brand Grand Prix”

0
700

Vodafone Romania a primit recent trofeul „Brand Grand Prix”, în cadrul Galei Festivalului Internaţional “Golden Drum” 2014, cel mai important festival de publicitate din Europa Centrală şi de Est. Este a doua oară în ultimii patru ani când juriul Golden Drum desemnează Vodafone România drept cel mai performant şi creativ brand din regiune.

Anul acesta, campania “Ghita Ciobanul” a avut patru nominalizări şi a câştigat patru premii în competiţie – Premiul Grand Prix la cea mai prestigioasă categorie din festival –Integrated Campaigns, două premii Golden Drum la categoria Digital (Single Channel) şi la categoria Digital (Multi-Channel) şi un premiu Silver Drum la categoria Public Relations (Multi-Channel).Vodafone România a mai obţinut o nominalizare în cadrul categoriei Direct (Single Channel), pentru campania „Biblioteca Digitală – Tapetul”.

«Această recunoaştere internaţională obţinută la festivalul “Golden Drum” 2014 nu este numai o dovadă a faptului că Vodafone România este unul dintre cele mai creative branduri din Europa Centrală şi de Est, dar şi o confirmare a faptului că poveştile pe care le spune brandul nostru sunt relevante şi autentice, şi asta nu doar pe plan local. Acum doi ani, am început să comunicam sub mesajul-umbrela “Românii au iniţiativă” şi, de atunci, am ales să spunem poveştile adevărate ale unor români curajoşi care, cu ajutorul tehnologiei, transformă în bine viaţa lor şi a celor din jur…», a spus Andrea Rossini, director, Consumer Business Unit, Vodafone Romania.

„Acum sărbătorim împreună pe plan regional”

În 2011, Vodafone România a mai primit distincţia “Brand Grand Prix” la Festivalul Internaţional de Publicitate “Golden Drum”, după ce a câştigat 10 premii cu campanii precum “Nunta”, “Cerebel” şi “Chivu”, dezvoltate împreună cu McCann Bucureşti. “În acest an, parteneriatul de 18 ani pe care îl avem cu Vodafone România s-a dovedit încă o dată a fi de succes, atât din punctul de vedere al rezultatelor de business, cât şi al creativităţii. Am început acest an extraordinar câştigând pe plan local, la Premiile Effie, am dus succesul pe plan global, câştigând la Cannes Lions (Bronze Lion), iar acum sărbătorim împreună pe plan regional, la Festivalul Golden Drum. Lucrul de care suntem cei mai mândri este că, din sutele de branduri care s-au înscris în competiţia Golden Drum, Vodafone România a demonstrat ca este cel mai de succes şi a câştigat Brand Grand Prix pentru a doua oară în cadrul acestui festival”, a declarat Sagit Tzur Lahav, CEO McCann Bucureşti.