După ceva emoţii pentru anchetatori, în speţă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, medicul ortoped Dan Nelu Anuşca a ajuns, ieri, în jurul orei 15.30, în arestul IPJ Dolj, loc pe care îl părăsise în cursul dimineţii. Asta pentru că bărbatul a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită la ora 10.00, însă până să pronunţe instanţa decizia, ordonanţa a expirat, astfel că medicul a părăsit Tribunalul Dolj liniştit, lăsându-şi avocatul să aştepte deznodământul. După ce judecătorii i-au emis mandat pentru o perioadă de 20 de zile, au fost anunţaţi poliţiştii de la Investigaţii Criminale, care l-au luat de acasă şi l-au adus la arest.
Reamintim că Dan Nelu Anuşca, de 55 de ani, medic specialist ortoped, angajat în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, dar şi profesor în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova, a fost reţinut pentru 24 de ore, în cursul zilei de marţi, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată. Ordonanţa de reţinere a fost emisă de procurorul de caz începând cu ora la care acesta a fost prins în flagrant, în timp ce primea 1.200 de lei drept şpagă, de la sora unei paciente, respectiv ora 11.00.
Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, împreună cu ofiţerii anticorupţie organizaseră flagrantul în baza denunţului venit de la o pacientă internată la Secţia de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, nemulţumită de faptul că medicul Anuşca îi explicase că nu o poate opera fără să plătească vreo 2.000 de lei. Femeia internată i-a dat, luni, medicului 800 de lei, sumă pe care acesta a primit-o, însă s-a declarat extrem de nemulţumit de ea, după cum a explicat pacienta, astfel că aceasta şi-a sunat sora să-i mai facă rost de bani.
După ce au stat de vorbă, cele două au hotărât să-l denunţe pe medic. În baza denunţului, anchetatorii i-au dat surorii pacientei suma de 1.200 de lei – bancnotele fiind anterior marcate criminalistic –, banii fiind apoi găsiţi asupra medicului.
Bărbatul a fost reţinut, după cum spuneam, marţi, ordonanţa fiind emisă de procuror începând cu ora 11.00, iar după o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj, ieri-dimineaţă, la ora 10.00, medicul a fost dus cu duba la Tribunalul Dolj, întrucât procurorii solicitau instanţei arestarea preventivă a acestuia. A intrat în sala de judecată atât Anuşca, cât şi apărătorul său, a fost prezentată cauza, atât inculpatul, cât şi procurorul de instanţă expunându-şi solicitările, iar judecătorul a anunţat că decizia rămâne în pronunţare. Numai că, la ora 11.00, când au expirat cele 24 de ore, Dan Nelu Anuşca a ieşit liniştit din sediul Tribunalului şi a plecat acasă, pentru că nimic nu-l putea împiedica să facă acest lucru. A rămas însă avocatul său, ca să afle sentinţa.
Instanţa s-a pronunţat, admiţând propunerea procurorilor, astfel că s-a dispus arestarea preventivă a medicului pentru o perioadă de 20 de zile, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Nefiind acolo inculpatul, decizia a fost transmisă şi poliţiştilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Dolj – Compartimentul Urmăriţi –, care au plecat la locuinţa medicului, să-l caute. L-au găsit, cu bagajele făcute, şi l-au adus la sediul IPJ Dolj, în jurul orei 15.30 fiind introdus în arest. Avocatul său a declarat recurs împotriva arestării preventive, recurs ce se va judeca la Curtea de Apel Craiova.