Dublă crimă îngrozitoare la Cerăt – Le-au luat gâtul pentru bani

0
640

O dublă crimă, deosebit de violentă, a îngrozit comunitatea din Cerăt. Un localnic de 82 de ani şi concubina sa, cu câţiva ani mai tânără, au fost găsiţi morţi, duminică, în locuinţa comună, ambii cu gâtul tăiat. Femeia era în casă, iar bărbatul fusese târât în pivniţă. Toată locuinţa era vraişte, semn că ucigaşii au căutat ceva şi, din câte se pare, au şi găsit, pentru că rudele celor doi spun că aceştia ar fi avut în casă în jur de 80 de milioane lei vechi, iar mare parte din bani nu mai sunt de găsit. Poliţiştii şi procurorii încearcă acum să dea de urma făptaşilor, care au acţionat în noaptea de joi spre vineri, după cum s-a stabilit în urma necropsiei.

Ştefan Ciucă şi Ioana Chichea, ambii pensionari, din comuna doljeană Cerăt, trăiau în concubinaj, de vreo cinci ani, şi se mutaseră împreună, în casa femeii. Pentru că nu aveau pe ce să cheltuiască banii, copiii fiind de mult la casele lor, cei doi bătrâni au tot economisit din pensii. Bărbatul strânsese la CAR, la Bârca, în jur de 60 de milioane (lei vechi), iar femeia ţinea banii “la saltea”, în casă. Se pare că acest lucru le-a adus pierzania. Pentru că, în cursul zilei de duminică, cadavrele celor doi bătrâni au fost descoperite în casă de o vecină, care intrase să vadă ce e cu ei, întrucât nu-i mai văzuse de vreo două zile prin curte.

Vecina, şocată de cele văzute, a anunţat autorităţile, iar tabloul găsit la faţa locului cu greu poate fi zugrăvit în cuvinte. Locuinţa celor doi era răscolită de la un capăt la altul, iar într-una din camere zăcea Ioana Chichea, într-o baltă de sânge, cu gâtul tăiat şi cu capul zdrobit după mai multe lovituri primite cu o toporişcă, după cum a reieşit din primele cercetări. Trupul bărbatului a fost găsit în pivniţa casei, unde fusese târât după cum arătau dârele din curte. Şi moartea sa a fost la fel de violentă, pentru că şi el avea gâtul tăiat. Foarte probabil pentru a nu striga după ajutor. La faţa locului a fost solicitată o echipă complexă de cercetare, condusă de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Anchetatorii au căutat probe care să-i ajute să afle cine sunt autorii dublei crime, cele două cadavre fiind transportate apoi la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Primarul comunei Cerăt, Traian Marinescu, spune că aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată în localitate şi, din câte se pare, mobilul oribilei crime ar fi banii pe care cei doi bătrâni îi strângeau. “Eu am intrat în casă şi pot să vă spun că era vraişte totul acolo. Băiatul bătrânului ne-a spus că cei doi aveau destui bani în casă, în jur de 80 de milioane de lei vechi, din care n-a mai găsit decât 20 de milioane. Oricum, este prima dată când se întâmplă un dublu asasinat la noi în comună şi comis cu atâta violenţă şi cruzime că te îngrozeşte. Sperăm ca poliţiştii să-i prindă cât mai repede pe autori”, ne-a declarat Traian Marinescu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procuror Magda Bădescu, în urma efectuării necropsiei, medicii legişti au stabilit că decesul celor doi a survenit în noaptea de 13 spre 14 octombrie, adică joi spre vineri. În cauză a fost demarată o anchetă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei şi pentru identificarea autorilor, mai multe detalii urmând să fie făcute publice la finalul cercetărilor.