Carderii reţinuţi în Vinerea Mare, trimişi în judecată

0
432

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au finalizat cercetările într-un dosar complex şi au trimis în judecată 13 persoane pentru constituire de grup infracţional organizat, infracţiuni informatice şi spălare de bani. Patru dintre carderi au fost arestaţi preventiv în Vinerea Mare, mai precis pe 23 aprilie a.c., şi sunt şi acum după gratii, pe numele altuia s-a emis mandat european de arestare, iar restul au fost trimişi în judecată în stare de libertate. Toţi sunt acuzaţi că au falsificat carduri şi au retras fraudulos zeci de mii de dolari de la bancomate din SUA, Mexic, Republica Dominicană, Italia, Columbia sau Argentina.

Inculpaţii Cătănescu Marin Cătălin, zis “Leo”, Orbuleţu Petrişor Mirel, Cristea Ovidiu Florin, zis “Vide”, şi Popescu Ionel Dorin au fost arestaţi preventiv pe 23 aprilie a.c., în urma unei acţiuni a poliţiştilor de crimă organizată, desfăşurată sub coordonarea unui procuror al DIICOT – ST Craiova, Popescu şi Orbuleţu fiind prinşi la Cârcea, când se întorceau din Bulgaria, cu o gură de bancomat pe care tocmai o cumpăraseră de la “vecini”. Oamenii legii monitorizau activitatea grupării de ceva vreme, iar în urma interceptării telefoanelor au aflat că Popescu şi Orbuleţu au plecat în Bulgaria să cumpere o “gură” de bancomat, astfel că au pus la cale acţiunea de destructurare a grupării.

O echipă de poliţişti ai BCCO Craiova însoţiţi de “mascaţi” de la IPJ Dolj a oprit în trafic un BMW X5 în care se aflau cei doi suspecţi, în maşină fiind găsită aparatura de skimming achiziţionată din Bulgaria. Cei doi craioveni au dat declaraţii contradictorii atunci când au fost prinşi în flagrant. Astfel, Popescu a declarat că au cumpărat aparatul împreună, de la un cetăţean bulgar din Mangalia, căruia i-au plătit 3000 de euro, în timp ce Orbuleţua spus că l-au cumpărat împreună de la nişte băieţi, al căror nume nu şi-l aminteşte, dintr-o localitate cu litera D, din Bulgaria, pentru suma de 3.500 de euro.

În acelaşi timp, în Craiova au fost efectuate 13 percheziţii la locuinţele altor membri ai aceleiaşi grupări infracţionale, o altă descindere fiind făcută în municipiul Mangalia, judeţul Constanţa, în acelaşi dosar. În urma percheziţiilor au fost ridicate şi conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova opt persoane, Ovidiu Florin Cristea (32 de ani), Marin Cătălin Cătănescu (34 de ani), Ionel Dorin Popescu (39 de ani) şi Petrişor Mirel Orbuleţu (42 de ani), toţi din Craiova, ajungând în arest. În plus, faţă de inculpatul Băluţă Gabriel Ionuţ s-a luat măsura arestării preventive în lipsă, pe numele său fiind emis ulterior un mandat european de arestare şi un mandat de urmărire internaţională.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare, vinerea trecută, Tribunalului Dolj, care a menţinut arestarea preventivă faţă de cei patru inculpaţi, măsură confirmată, ieri, la Curtea de Apel Craiova, unde s-a respins recursul inculpaţilor.