Preşedintele României, Klaus Iohannis, a vorbit astăzi, în deschiderea sesiunii plenare din cadrul summitului Iniţiativei celor 3 Mări de la Bucureşti, despre proiectele alese ce reprezintă un potenţial care trebuie exploatat la maxim şi a specificat faptul că Uniunea Europeană şi Statele Unite trebuie să fie mai apropiate ca niciodată.
Preşedintele a subliniat importanţa dezvoltarea pro-Uniunea Europeană şi pro-transatlantică. „Pentru zona dintre mările Adriatică, Baltică şi Neagră, interconectivitatea trebuie pusă pe cel mai înalt punct pe agenda de lucru. Există aşteptări şi cereri ale cetăţenilor noştri de a trăi într-un mediu prosper, securizat”.
Proiectele alese în cadrul Iniţiativei, a spus Iohannis, stimulează creşterea economică şi fluxul de investiţii în regiune. „Consider că e un potenţial pe care trebuie să îl exploatăm la maxim, împreună, desigur, cu partenerii din comunitatea euro-atlantică”. „Iniţiativa celor 3 Mări poate consolida dezvoltarea economică per ansamblu şi consolidarea Uniunii Europene, într-un moment în care ne pregătim pentru a lua decizii importante privind viitorul Uniunii. (…) Credem că, în contextul provocărilor la nivel global, avem nevoie ca UE şi SUA să fie cât mai apropiate posibil – politic, economic şi din punct de vedere al securităţii”.
Iohannis a mai vorbit despre legătura transatlantică, ce se întemeiază pe baza valorilor comune. „Interesul nostru comun se ridică deasupra diferenţelor”, a spus el.