A doua zi a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări a început cu o sesiune plenară la Palatul Cotroceni

0
476

A doua zi a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări – la care iau parte preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, nouă şefi de stat, doi preşedinţi de Parlamente naţionale, un prim-ministru şi un ministru al Afacerilor Externe – a început, marţi, la Palatul Cotroceni, unde preşedintele i-a primit pe participanţi, de la ora 11.00 având loc o sesiunea plenară pe domeniile energie, transporturi şi interconexiune digitală.

De la ora 13.00, preşedintele Klaus Iohannis va susţine o declaraţie de presă alături de preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi secretarul pentru Energie al SUA, Rick Perry.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, în deschiderea sesiunii plenare, că proiectele gândite în cadrul summitului vor fi sprijinite, că este avută în vedere dezvoltarea infrastructurii de transport, “mai ales în zona voastră”, şi a subliniat faptul că respectarea statului de drept este esenţială.