Darius Vâlcov: Guvernul aşteaptă să primească avizele CSAT pentru a adopta prima rectificare bugetară din acest an

0
394

Consilierul economic al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a declarat, sâmbătă, că Guvernul aşteaptă să primească avizele CSAT pentru a adopta prima rectificare bugetară din acest an, decizia finală în acest sens aparţinând prim-ministrului.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a publicat pe 6 august proiectul primei rectificări bugetare din 2018, despre care precizează că este „pozitivă” şi că a fost elaborată „cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB”.

Potrivit Finanţelor, „diminuări” de bugete au fost operate, printre alţii, la Serviciul Român de Informaţii (-113 milioane de lei), Serviciul de Protecţie şi Pază (-22,7 milioane lei), Serviciul de Informaţii Externe (-16,5 milioane lei) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (-16,2 milioane lei).