Tânăr condamnat la închisoare cu executare pentru şantaj şi lovire

0
471

puscarieTânărul de 23 de ani, din comuna doljeană Pleniţa, arestat preventiv la jumătatea lunii martie sub acuzaţiile de şantaj şi distrugere, a fost condamnat la 1 an şi 7 luni închisoare cu executare de Judecătoria Băileşti. Inculpatul, care a fost menţinut în spatele gratiilor, a declarat apel, primul termen fiind stabilit la Curtea de Apel Craiova pe 27 octombrie a.c.. El i-a cerut 500 de lei unui consătean, un minor în vârstă de 17 ani, ca să nu-l „toarne” la Poliţie, pentru că îl văzuse la volan, deşi nu are permis de conducere. Mai mult, tânărul a vandalizat autoturismului altui localnic, care a încercat să-i ia apărarea minorului.

Reamintim că, reprezentanţii IPJ Dolj anunţau că, poliţiştii Secţiei Nr. 7 Poliţie Rurală Pleniţa şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, au reţinut, în cursul zilei de luni, 14 martie a.c., în baza ordonanţei emise de procurorul de caz, pentru 24 de ore, un tânăr de 23 de ani din Pleniţa suspectat de comiterea infracţiunilor de şantaj şi distrugere. În urma anchetei desfăşurate, oamenii legii au stabilit faptul că, pe 12 martie, în jurul orei 23.30, Ionuţ Mîrtan, de 23 de ani, din Pleniţa, l-a ameninţat pe Alin Mitroaica, de 17 ani, din aceeaşi localitate, că îl  va denunţa organelor de poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, dacă nu îi va remite suma de 500 lei. Ca să nu se aleagă cu dosar penal, tânărul de 17 ani i-a dat lui Mîrtan suma de 400 lei. În plus, în aceeaşi seară, Ionuţ Mîrtan a distrus geamul portierei din faţă a unui autoturism Cielo, aparţinându-i lui Ionuţ Mătuşoiu, de 21 de ani, tot din comuna Pleniţa, creând un prejudiciu de 200 lei. Acest lucru s-a petrecut, mai spun poliţiştii, pentru că Mătuşoiu a îndrăznit să-i ia apărarea minorului, apostrofându-l pe Mîrtan că i-a cerut bani. „În urma probatoriului administrat, anchetatorii au pus în mişcare acţiunea penală pentru comiterea infracţiunilor de şantaj şi distrugere faţă de tânărul de 23 de ani, care a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Dolj. În cursul zilei de 15 martie a fost prezentat Judecătoriei Băileşti cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă care a emis pe numele inculpatului mandat de arestare pe o perioadă de 30 de zile”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.

A recunoscut comiterea faptelor

Ionuţ Mîrtan a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, dosarul înregistrându-se la Judecătoria Băileşti pe 7 aprilie a.c. A recunoscut totul în faţa instanţei, a cerut să beneficieze de prevederile vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, iar pe 28 iunie a.c. a fost pronunţată sentinţa în dosar. Tânărul a scăpat de acuzaţia de distrugere, după ce Ionuţ Mătuşoiu şi-a retras plângerea, iar pentru şantaj şi lovire şi alte violenţe a primit o pedeapsă totală de 1 an şi 7 luni închisoare cu executare: „Condamnă pe inculpatul Mîrtan Ionuţ la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe faţă de persoana vătămată Bîrţan Aurelian Adrian. În baza art. 207 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod proc. penală, condamnă pe inculpatul Mîrtan Ionuţ la 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj faţă de persoana vătămată Mitroaica Gelu Alin. În baza art. 371 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod proc. penală, condamnă pe inculpatul Mîrtan Ionuţ la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Contopeşte pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 3 luni închisoare, aplicate prin prezenta sentinţă, pedeapsa cea mai grea fiind de 1 an şi 4 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare, în regim de detenţie”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Judecătorii i-au menţinut arestarea preventivă şi l-au obligat la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Sentinţa nefiind definitivă, inculpatul a declarat apel, care s-a înregistrat recent la Curtea de Apel Craiova, primul termen fiind stabilit pentru 27 octombrie a.c.