Negocierile dintre UDMR şi PDL pe tema numirii unui nou ministru la Sănătate au eşuat ieri, după ce democrat-liberalii au respins, în şedinţa coaliţiei, cererea maghiarilor de a trece Casa Naţionată a Asigurărilor de Sănătate în subordinea Ministerului Sănătăţii. Cum răspunsul democrat-liberalilor era previzibil, UDMR a venit pregătită cu un plan B, dar rezultatul a fost iar zero. „Noi am spus, mai în glumă, mai în serios, că dacă unii doresc neapărat CNAS, noi putem să mai luăm un minister. A fost, pe de-o parte, cu o doză de glumă, dar a rămas doza de serios, aceea că respectăm înţelegerea iniţială”, a recunoscut deputatul UDMR Marton Arpad.
Imediat după terminarea şedinţei, prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase confirma eşecul discuţiilor, precizând că membrii coaliţiei nu au luat nici o decizie privind trecerea CNAS la Ministerul Sănătăţii şi că sunt în curs o serie de evaluări a diverselor variante: „Nu am luat, încă, nici o decizie. Suntem în faza în care facem un set de evaluări a diverselor variante. Încercăm să construim evaluări obiective, fără patimi”. Câteva ore mai târziu însă, maghiarii au dat publicităţii un comunicat în care se spunea că „UDMR îl propune pe domnul Ritli Ladislau în fruntea Ministerului” şi că „după consultările cu Partidul Democrat-Liberal, membrii coaliţiei au ajuns la un consens, şi anume Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) să fie coordonată de Ministerului Sănătăţii, pentru că în acest fel pot fi realizate cel mai eficient politicile publice în domeniu”. De unde se deduce că, în final, PDL a cedat.