Interceptările telefonice, discutate în şedinţele de redacţie

0
345

Interceptările telefonice erau discutate în şedinţele de sumar din redacţia News of The World. Este dezvăluirea făcută de un fost angajat, care a explicat, într-o scrisoare abia acum publicată, cum aceste practici ilegale erau cunoscute inclusiv de conducere. Mărturia i-a determinat pe parlamentarii britanici să ia în considerare o nouă audiere a lui James Murdoch, directorul News Corp. Cel care a pus paie pe foc în scandalul News of the World este Clive Goodman, fost corespondent pentru Casa regală. Într-o scrisoare adresată tabloidului acum patru ani, după ce a fost concediat, afirma că interceptările sunt un subiect deschis în redacţie. El a şi fost închis în 2007 din cauza acestor practici ilegale. Goodman susţine că interceptările au devenit subiect tabu odată cu sosirea ca editor a lui Andy Coulson, cel care, ulterior, a devenit consilierul premierului David Cameron.