Deşi Ştiinţa nu mai există, Mititelu încă se mai făleşte cu „brandul”

0
360

Universitatea Craiova face parte doar din istoria fotbalului românesc, însă ultimul ei patron, cel care i-a stabilit „decesul” mai profită încă de pe urma imaginii pe care şi-a creat-o achiziţionând acest brand. Mititelu acordă încă interviuri din postura de patron al Ştiinţei şi emite comunicate de presă, luptându-se cu morile de vânt. Mititelu se luptă să dovedească faptul că societatea lui, SC Fotbal Club U Craiova SA, nu a intrat în faliment, afirmând chiar că nu există nicio şansă să se întâmple acest lucru. Patronul care a exterminat Universitatea Craiova continuă să acuze în dreapta şi-n stânga deja-cunoscuta „conspiraţie” împotriva sa şi a clubului „copiilor, copiilor, copiilor” săi, celor care de altfel le-a „îngheţat” deocamdată clubul, din lipsă de fonduri. „Starea de insolvenţă a SC Fotbal Club U Craiova SA se datorează unei erori judecătoreşti în sensul că o datorie de cca 6 miliarde de lei vechi, din anul 1997, a societăţii SC Universitatea Club Fotbal SA (societate care a fost înfiinţată şi i-a avut acţionari printre alţii pe George Ilinca, Dinel Staicu, Constantin Popeci şi alţii şi care în prezent este lichidată) a fost considerată ca fiind a SC Fotbal Club U Craiova SA, deşi documentele demonstrează în mod evident contrariul (..) Faptul că a fost numit un administrator judiciar provizoriu face parte din procedurile Legii 85 de insolvenţă.
Judecătorul sindic a menţinut în continuare dreptul de administrare al Consiliului de Administraţie al SC Fotbal Club U Craiova SA (..) SC Fotbal Club U Craiova SA a înaintat deja un plan de reorganizare a societăţii, pe 3 ani, având în vedere că diferenţa dintre pasivul şi activul societăţii este net în favoarea activului, în sensul că acesta este de cca 30 de ori mai mare decât pasivul (..)Informăm opinia publică de faptul că posibilitatea ca SC Fotbal Club U Craiova SA să intre în starea de faliment este zero şi că toate aceste încercări de denigrare şi dezinformare fac parte din scenariul care a început cu furturile lui Găman şi Bărboianu şi a continuat cu atrocitatea excluderii clubului din 20 iulie 2011” se specifică în comunicatul emis de Mititelu ieri după-amiază. Materialul este semnat FC Universitatea Craiova, aşa cum îi place lui Mititelu să-şi semneze părerile în ultima vreme. Evident, patronul unei amintiri numită Universitatea Craiova asigură „opinia publică” de faptul că societatea lui nu are cum să intre în faliment, aşa cum a asigurat/promis/jurat/făgăduit/ în ultimii ani şi că: echipa nu va mai retrograda /nu va vinde jucători echipelor din Bucureşti/nu va vinde meciuri/nu va duce clubul la dezafilere/nu va muta echipa în alt oraş/va face performanţă/va lăsa un antrenor competent să-şi facă treaba etc. Aşadar, care ar putea fi soarta acestei societăţi care ar deţine palmaresul şi culorile clubului, SC Fotbal Club U Craiova SA?