Se comentează, în fel şi chip, preponderent peiorativ, mărturisirea Arhiepiscopului Tomisului, conform căreia slujbele împotriva secetei nu au fost în zadar. Mai ales că rugăciunile Înalt Preasfinţitului Teodosie, şi a preoţilor care au ţinut o slujbă vineri seara, în care s-au rugat pentru ploaie, au fost răsplătite sâmbătă dimineaţa, când Administraţia Naţională de Meteorologie instituia cod galben de furtuni pentru Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea. O disperare fără margini naşte întotdeauna gesturi dintre cele mai insolite. Pactul cu lumea al ierarhiilor noastre bisericeşti nu este deloc ceva nou, de azi de ieri, semn că nu-ţi poţi lua distanţă faţă de o comunitate din care faci, în chip nemijlocit, parte. Biserica poate hotărî un demers pe care îl găseşte de cuvinţă, când e vorba de trebile comunităţii. Mai ales că autoritatea ei este preponderent una morală. A fi în Biserică –fiindcă Biserica suntem toţi- înseamnă a fi de acord cu ierarhiile ei. Discuţia e cam lungă. Laicii trebuie să facă ascultare. Clericii nu. Şi de aici începe neînţelegerea înţelepţilor cu Biserica. La un moment dat C. Rădulescu Motru, gânditorul cu metodă sigură, de o acuitate analitică impresionantă, comentând fenomenul de recrudescenţă pe care îl trăiesc “sufletele mistice” găsea explicaţia în posibilităţile de comercializare ale acestei manifestări spirituale. Oricât ar fi de incorect politic, ştiind ce e blamabil în opţiunile lui politice, să menţionăm că Nae Ionescu, în integrala publicisticii religioase, îl contrazicea opinând că sunt perioade în care sufletul omenesc e mai aproape de Dumnezeu, după cum sunt ţinuturi pe pământ unde “ca să vorbim ocolit”, spunea Nae Ionescu, Dumnezeu se arată cu predilecţie. Nu prea sunt de tras concluzii, privind separarea dintre ştiinţă şi credinţă şi constatăm doar că edificarea ştiinţifică nu ne simplifică radical viaţa, şi nici nu lămureşte pe corifeii ei, într-atât încât să garanteze o “concepţie despre lume” cristalină, axiomatică, omogenă, liniştitoare. Unul zice hăis, altul zice cea. ÎPS Teodosie a făcut apel la preoţii din toată ţara să facă slujbe împotriva secetei. Un gest firesc. Până şi ministrul Petre Daea, după ce a văzut, cu descumpănire, proporţiile secetei, a spus că-şi pune încrederea în slujbele religioase. Nu ştiu ce putea spune altceva în faţa dezastrelor? Numai că… nimic nou. Prin 2013, în luna mai, ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin ministrul de resort Daniel Constantin, semna un protocol de colaborare cu Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Palatul Patriarhiei din Capitală, prin care se prevedea, între altele, ca la fiecare slujbă preoţii să includă rugăciuni pentru recolte mănoase, pentru ploaie –când e secetă- sau de contenire a ploii când cădea cu găleata. Atunci i se reproşa ex-ministrului de resort, Constantin Daniel, că n-a încheiat un protocol şi cu paparudele, deşi de atâtea ori, demersul acestora se dovedise zadarnic. Nu cred că formarea norilor, mişcarea acestora, curenţii de aer au vreo legătură meteorologică cu ateismul cu faţă umană sau cu meditaţia autorităţilor ecleziastice. Ştiu însă că disperarea, temă devenită literară, ca oricare alta, e una vastă şi complicată şi n-am curajul să mă pronunţ. Înfricoşaţi de neant, uităm să ne înfricoşăm de mediocritatea noastră terestră. Când am făcut atâtea şi atâtea netrebnicii, de-a lungul anilor, cu fondul forestier, cu sistemele de irigaţii, cu întreţinerea acestora, în bună stare de funcţiune, cu absenţa modernizării lor, din PNRR, înspăimântaţi cu adevărat, nu ne mai rămâne decât mila lui Dumnezeu. Numai că mila acestuia se dăruieşte mai curând celor care se ocupă de vina proprie, decât celor care se ocupă de vina altora. Aceasta este etica vinovăţiei. Episoade caniculare, cu recorduri de temperatură în aceste zile, efecte ale încălzirii climatice (anul 2022 se anunţă a fi cel mai călduros din istoria globului) se resimt şi la alţii, semn că nu sunt mai breji.
