Accident în lanţ, pe str. “Caracal” din Craiova

0
517

Astăzi, pe strada “Caracal” din Craiova, pe sensul de ieşire din municipiu, a avut loc un accident rutier, soldat cu două victime. Un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism, a vrut să schimbe direcţia de mers, nu s- asigurat, fiind izbit de o maşină care se afla în depăşire, condusă de un bărbat de 34 de ani, din localitate. În urma impactului, autovehiculul aflat în depăşire a fost aruncat într-o maşină staţionată. Accidentul în lanţ s-a soldat cu două victime – o femeie aflată în autoturismul oprit şi şoferul de 34 de ani – care au necesitat îngrijiri medicale. Pe numele celui vinovat, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.